Pentru Carmen Tănase, Flacăra din telenovela “Regina”, participarea în juriului emisiunii nu a fost o premieră. “În primul sezon “În al 9-lea cer” am făcut parte din juriul permanent începând cu semifinalele. Mi-au plăcut concurenţii de atunci, câţiva îmi sunt acum colegi la telenovela “Regina”. Sper ca şi în acest al doilea sezon toţi tinerii care aspiră la glorie să dovedească că au aptitudini pentru actorie.”
Carmen Tănase şi Constantin Cotimanis au jurizat, alături de Gelu Colceag şi Mircea Gheorghiu, cele trei fete care vor intra în concurs: Alexandra Ignat, Cristina Pleşa şi Dana Mihaela Ioniţă.
Bebe Cotimanis a fost nerăbdător să le vadă pe cele trei la exerciţiul de improvizaţie. ”Mă bucur că voi veni în juriu la o ediţie de fete pentru că, de regulă, femeile iau mai în serios ce fac. Promit să fiu corect şi să mă sfătuiesc cu colega mea de jurizare la toate notele”, declara el înaintea emisiunii.
Clasamentul celei de-a 6-a ediţii arată astfel: primul loc - Alin Fîrtat, locul doi - Radu Dobîrcianu, locul trei - Cornel Simiuc.
Pe parcursul întregii emisiuni, Cabral şi Andreea Pătraşcu au încercat să ridice moralul concurentelor şi le-a ajutat să treacă peste emoţii, duminică, 26 octombrie, de la ora 16:30, numai ACASĂ.
Timp de o săptămână, telespectatorii vor putea vota concurenta favorită pe site-ul www.acasatv.ro sau prin SMS la numărul de telefon 1321.
Click aici şi vezi pagina specială a emisiunii "În al 9-lea cer"!
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 195 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|