Denis Stefan, Vlad Zamfirescu si Cabral au jucat alaturi de cele sase semifinaliste "In al 9-lea cer"

Denis Stefan, Vlad Zamfirescu si Cabral au jucat alaturi de cele sase semifinaliste In al 9-lea cer
Data publicarii: 12 Noiembrie 2008

În ediţia de duminică, 16 noiembrie, în semifinala de fete a emisiunii concurs “În al 9-lea cer”, trei actori au venit să le susţină pe cele şase semifinaliste.

Denis Ştefan, Vlad Zamfirescu şi Cabral au jucat, alături de concurentele ajunse până în semifinală, scene din producţiile “Regina” şi “Doctori de mame”.

Pentru Denis Ştefan a fost a doua oară când a jucat în direct alături de concurentele de la “În al 9-lea cer” . ”În primul sezon al emisiunii am avut o scenă de dragoste pe care am jucat-o alături de Simina, cea care a câştigat concursul. A trebuit să ne sărutăm şi mi-a plăcut modul în care Simina şi-a jucat rolul, fără emoţii prea mari. De data asta am pregătit alte surprize telespectatorilor, dar nu spunem nimic până duminică. Sunt sigur însă că fetele care au ajuns în semifinale sunt bune şi au toate o şansă să ajungă să joace într-o producţie Promance”, spunea Denis înainte de enisiune.

Vlad Zamfirescu, interpretul lui Mihnea Zaharescu din serialul “Doctori de mame”, a jucat şi el, în direct, două scene cu două dintre semifinaliste (Roxana Nemeş şi Cristina Pleşa). “O să mă simt ca la facultate când jucam scene alături de colegi. E adevărat că emoţiile vor fi mai mari pentru că vom fi în direct. Le-am văzut pe fete şi sunt chiar talentate, aşa că o să fiu suporterul lor numărul unu. Sper să le ajut să-şi îndeplinească un vis”, mărturisea Vlad.

Surprizele nu s-au oprit aici, pentru că din juriul emisiunii au făcut parte Florina Cercel şi Virginia Rogin, două mari actriţe care le interpretează magistral pe Spania şi, respectiv, Sulfina în telenovela de succes “Regina”. Cele două, alături de rectorul UNATC Gelu Colceag şi profesorul universitar Mircea Gheorghiu, au notat evoluţia celor şase fete: Andreea Haisan, Maria Delia Florea, Laura Băiţoiu, Roxana Manuela Nemeş, Cristina Pleşa, Alexandra Ignat. Notele juriului  au contat 50% din nota finală. Restul de 50 % a aparţinut celor de acasă care au votat pe site-ul www.acasatv.ro sau au trimis sms la 1321. Clasamentul final arata astfel: locul I - Alexandra Ignat, locul II - Cristina Pleşa, locul III - Andreea Haisan, locul IV - Delia Florea, locul V-VI, la egalitate de puncte - Laura Băiţoiu şi Roxana Nemeş. Cu Alexandra, Cristina şi Andreea ne vom reîntâlni în finală, duminică, 30 noiembrie, de la ora 16:15.

Anne's a încins atmosfera de la semifinala fete cu două cântece.

Click aici şi vezi site-ul telenovelei "Regina"!

Click aici şi vezi pagina specială a serialului "Doctori de mame"!

 

 


Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Alaca - iubire si tradare
    120 min
    08:00 Inimi de cenusa
    60 min
    09:00 Drumul catre Soare
    60 min
    10:00 Norocul lui Loli!
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Fructul oprit
    60 min
    13:00 Rasarit
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Darul iubirii
    120 min
    19:00 Alaca - iubire si tradare
    120 min
    21:00 Inimi de cenusa
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Drumul catre Soare
    75 min
    00:15 Fructul oprit
    60 min
    01:15 Alaca - iubire si tradare
    105 min
    03:00 Inimi de cenusa
    60 min
    04:00 Drumul catre Soare
    45 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Alaca - iubire si tradare
    120 min
Modifică setările cookies