Laura Gheorghe, concurenta care a trebuit într-o ediţie precedentă să obţină un autograf sexy de la Denis Ştefan, Ioana Matei care a avut atâta putere de convingere încât l-a determinat pe Constantin Cotimanis să o plimbe în braţe, Claudiu Frîncu, concurentul care a fost asemănat de telespectatori cu Lucian Viziru şi Cristian Facas, cel care a interpretat melodia de pe coloana sonoră a telenovelei “Salome”. Cei patru sunt primii semifinalişti care au fost prezenţi duminică în platoul emisiunii “În al 9-lea cer” cu foarte multe emoţii, pentru că în această ediţie doi dintre ei au plecat acasă.
Probele pe care concurenţii trebuie să le treacă au fost: prima de imaginaţie şi a doua de actorie, în care au interpretat secvenţe din telenovela “Inimă de ţigan”. Majoritatea scenelor au fost sexy şi i-au avut avea în centrul atenţiei pe Pisi (Dana Hauer) şi Gigi (Florin Zamfirescu) sau Stiven (Octavian Strunilă) şi Fefe (Adina Galupa).
Pentru că actriţa Carmen Tănase a plecat în această duminică la Cannes pentru a promova împreună cu colegii ei telenovela “Inimă de ţigan”, ea a fost înlocuită în juriu de actriţa Tora Vasilescu. Aceasta, împreună cu Gelu Colceag, profesor universitar dr, rector UNATC şi Mircea Gheoghiu, profesor UNATC, conferenţiar dr. la catedra Arta Actorului a notat prestaţiile concurenţilor.
Telespectatorii au avut ocazia să îşi voteze favoritul numai în cele două ore ale emisiunii prin două mijloace: sms la numărul de telefon 1321 sau pe site-ul www.acasatv.ro, pe pagina specială a emisiunii. Tot acolo, începând de joi, 3 aprilie, internauţii găsesc câte 4 video-uri de prezentare ale concurenţilor Laura, Ioana, Claudiu şi Cristian.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Dragoste in prelungiri 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Pe tine te-am iubit mereu 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 135 min
|
| 04:15 | Pe tine te-am iubit mereu 105 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|