Când poți să te apuci de sport?
De obicei, răspunsul la această întrebare este nu este unul universal valabil, tocmai pentru că este important modul în care ai născut, cum a decurs nașterea și în ce formă fizică erai înainte de sarcină.
Pentru început, poți face câteva exerciții ușoare, imediat după venirea pe lume a bebelușului, fiind vorba despre exercițiile Kegel, care sunt utile atât în perioada sarcinii, cât și după. Aceste exerciții te pot ajuta să întărești mușchii planseului pelvin, care susțin uretra, vezica urinară, uterul și rectul.
De asemenea, un alt lucru pe care îl poți face imediat după naștere sunt plimbările. La început nu e cazul să te forțezi, poți face pași mărunți, prin cameră, iar apoi poți face scurte plimbări prin cartier sau prin parc, de 30 de minute pe zi. În această perioadă trebuie să fii blândă cu tine, pentru că sarcina și nașterea au fost două experiențe solicitante pentru corpul tău, care trebuie să se refacă.
Dacă ai avut parte de o naștere naturală ușoară și fără complicații, te poți apuca de exerciții fizice ușoare, imediat după ce îți revii, chiar și la o săptămână după naștere. Însă în cazul în care nașterea a fost mai complicată, sau dacă ai trecut printr-o cezariană, este recomandat să discuți cu doctorul obstetrician înainte de a începe să faci exerciții.
Ce fel de exerciții poți face după naștere?
Înainte de a începe să faci exerciții solicitante, este recomandat să ceri sfaturile unui medic specialist. Totuși, există și un ghid orientativ, pe care îl poți urma, în funcție de timpul care a trecut de la aducerea pe lume a bebelușului.
În primele trei săptămâni de după naștere, poți face scurte plimbări în pas normal, exerciții Kegel pentru planseul pelvin și poți purta o centură abdominală specială, care să încurajeze revenirea mușchilor la locul lor. Înainte de a te întoarce la sală, ar fi indicat să aștepți controlul medical de șase săptămâni, pentru a afla dacă poți reîncepe antrenamentele mai solicitante. Totuși, după primele trei săptămâni de la naștere, poți începe exerciții ușoare de tip aerobic, sau cursuri speciale postnatale. De asemenea, poți încerca și câteva sesiuni de exerciții aerobice în apă, sau înot.
După naștere, este recomandată și gimnastica ușoară, pentru corectarea posturii. Iar după 16 săptămâni de la naștere, poți reveni la programul obișnuit de menținere a tonusului muscular.
Ce obiective îți propui
După naștere, specialiștii recomandă cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată. Așa că poți începe ușor, ținând cont de următoarele sfaturi. Înainte de a începe orice fel de exercițiu, este important să faci o scurtă încălzire, iar apoi poți crește intensitatea efortului fizic, gradat, astfel încât, corpul tău se obișnuiască puțin cu efortul.
De asemenea, este important să eviți oboseala exagerată și să bei cât mai multe lichide. În timpul exercițiilor, este recomandat să porți o bustieră sau un sutien care să îți susțină sânii, dar și un trening de damă confortabil, care să îți permită să faci exercițiile cât mai bine. Dacă simți dureri sau dacă ai sângerări abundente, este indicat să întrerupi exercițiile fizice și să mergi la medic, pentru un consult.
Ține minte că cel mai important este să faci sport atât cât poți, decât să nu faci deloc. Practicarea sportului imediat după ce ai născut nu este un lucru ușor, însă mișcarea te poate ajuta să te simți mai bine și să îți recapeți vitalitatea de care ai nevoie pentru a avea grijă de bebeluș.
Foto: https://unsplash.com/photos/oLStrTTMz2s
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|