La Povestiri adevarate: A murit Melek, manechinul exotic al epocii de aur

La Povestiri adevarate: A murit Melek, manechinul exotic al epocii de aur
Data publicarii: 22 Mai 2008

Lumea modelingului românesc s-a îmbrăcat în doliu. Astăzi, la amiază, s-a stins o frumuseţe a podiumului. Melek, cel mai exotic manechin din vremea de dinainte de 1989, a murit în braţele mamei sale, după o lungă luptă cu boala.

Avea doar 49 de ani. Prietenii o plâng şi îşi amintesc de forţa ei şi de pasiunea de a trăi pe care a avut-o.

Melek Amet, o frumuseţe cu trăsături exotice, a făcut istorie în lumea modelingului romînesc. Suferea de o boală perfidă, cancer de col uterin, o boală nemiloasă descoperită prea târziu, la un control de rutină. A luptat pentru viaţă până în ultima clipă şi a uimit lumea cu puterea ei de a-şi înfrunta soarta. Mama ei i-a fost alături clipă de clipă.

Melek a fost una dintre cele mai populare şi apreciate modele de dinainte de 1989, a făcut parte din generaţia de aur a manechinelor din România şi a preţuit mai mult decât oricine strălucirea vieţii. În vremurile gri din acea perioadă, ea a întruchipat eleganţa desăvârşită.

Pe atunci, erau doar 30 de manechine în toată ţara. Melek a strălucit la casa de modă Venus şi avea prezentări de modă la care erau invitate numai personaje din cercuri selecte. Ambasadori, oameni de afaceri, oameni bogaţi şi influenţi au avut ocazia să o admire în toată spledoarea şi eleganţa ei.

Şi-a trăit viaţa cu multă pasiune. A fost căsătorită de mai multe ori, pentru că a trăit din şi pentru iubire. Unul dintre soţii ei a fost fiul lui Virgil Trofin, un important ministru din perioada comunistă, iar Melek mărturisea că s-a căsătorit cu voia soţilor Ceauşescu.

A condus propria ei agenţie de modă, un loc în care învăţa fetele să devină fotomodele adevărate. A dăruit şi a primit iubire, a fost generoasă şi ne-a lăsat un sfat prin testament: să iubim viaţa!

Melek a fost o femeie foarte iubită. Mereu a avut în jurul ei prieteni, pentru că îi plăcea viaţa şi le transmitea celor din jur optimismul şi bucuria sa de a trăi. Chiar şi în ultimele clipe, Melek a luptat cu boala fără să se plângă, fără teamă sau slăbiciune.

Alături de ea au fost prietenele ei de-o viaţă, Natasha Raab, Rodica Protasievici, Romaniţa Iovan, Ilinca Vlad, Adriana Ichim, colegele ei de podium, dar şi Zina Dumitrescu, cea căreia toate modelele îi spun cu drag „mama Zina”.

Cătălin Botezatu este gazda unui eveniment în această seară şi a recunoscut prin legătură telefonică că nu mai este bun de nimic. El şi-a exprimat regretele şi a spus că a văzut-o pe Melek ultima dată cu o lună în urmă.

Nataşa Raab a declarat că Melek a fost cea mai bună prietenă şi colegă a ei în perioada tinereţii. Ştia că este bolnavă dar, la fel ca toţi ceilalţi, spera că până la urmă se va vindeca, pentru că iubea enorm viaţa.

Fiecare fiinţă care i-a fost alături a simţit astăzi că i-a fost luată o parte din suflet. Cât timp a fost bolnavă, prietenii i-au stat alături, au încercat să-i facă suferinţa mai uşor de îndurat, iar Melek a simţit iubirea lor.

Melek va fi îngropată la cimitirul musulman Prelungirea Ghencea.

Dumnezeu s-o odihnească!

 

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Flori insangerate S3
    120 min
    08:00 Inimi de cenusa
    60 min
    09:00 Drumul catre Soare
    60 min
    10:00 Inima tradata
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Fructul oprit
    60 min
    13:00 Jocuri de putere si pasiune
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Curajul de a te iubi
    120 min
    19:00 Flori insangerate S3
    120 min
    21:00 Inimi de cenusa
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Drumul catre Soare
    60 min
    00:00 Fructul oprit
    75 min
    01:15 Flori insangerate S3
    120 min
    03:15 Trei surori S3
    105 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    06:00 Flori insangerate S3
    120 min
Modifică setările cookies