Alexa Ion, cel care a cumpărat locuinţa bătrânei, nu a vrut să vorbească pentru „Poveştiri”, dar am luat legătura cu avocatul care-l reprezintă. Acesta a declarat că bătrâna Ioana a fost cea care i-a propus clientului ei să îi vândă casa, iar Alexa Ion s-a obligat în schimb să îi cumpere o garsonieră. Femeia spune însă că nu a primit niciun ban după ce a semnat contractul.
Avocatul lui Alexa Ion a estimat că valoarea casei este undeva în jur de 50-60.000 de mii de euro.
Bătrâna spune că a dormit timp de trei luni într-o maşină părăsită! I-a fost frig, i-a fost foame, i-a fost greu şi nu a avut pe nimeni alături.
Necazul ei a început în anul 1997, când s-a înţeles cu domnul Alexa Ion să îşi deschidă un magazin în curtea ei. Femeia îl ajuta din când în când cu vânzarea şi totul mergea bine, până într-o zi când lucrurile s-au schimbat radical. După ce a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, bătrâna Ioana a ramas în continuare în casa ei, dar în anul 2002 a vrut să rezilieze actul pe care-l semnase. Au urmat trei ani în care s-a judecat cu domnul Alexa, dar a pierdut procesele şi în cele din urmă a fost evacuată!
De şase ani, bătrâna încearcă să-şi recupereze locuinţa. Îşi doreste din tot sufletul să se întoarcă în casa ei dragă şi este hotărâtă să nu renunţe aşa uşor la visul ei.
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 75 min
|
| 00:15 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 03:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 04:00 | Drumul catre Soare 45 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|