Părinţii micuţei au hotărât ca petrecerea aniversară a Irinei să nu aibă loc la reşedinţa de la Izvorani, asa cum ne-am obişnuit, ci la Cluj. Pregătirile pentru această zi atât de importantă au început încă din camera de hotel, când Irinuca a îmbrăcat o rochiţă de prinţesă, făcută special pentru ea!
Pentru că unei adevărate prinţese îi trebuie şi o coafură pe măsură, mămica Irinucăi s-a grăbit să aranjeze părul fetiţei sale dragi.
Irinuca şi Irinel Columbeanu sunt trup şi suflet alături de Monica! Amândoi o susţin şi îi sunt alături. Vor să-i alunge emoţiile şi să o încurajeze, aşa cum pot.
Chiar dacă are numai doi anişori, Irinuca este atrasă de aparatele de filmat, aşa că bunicul ei i-a făcut o surpriză şi i-a dăruit o cameră de filmat! Domnul Columbeanu speră ca într-o zi nepoţica sa să ajungă regizor!
Înainte ca marele Bal al Operei să înceapă, am vrut să aruncăm o privire şi prin culise, unde l-am întâlnit pe Cătălin Botezatu. Creatorul de modă îşi pregătea meticulos colecţia cu care urma să apară în faţa distinşilor oaspeţi.
Toată lumea a fost încântată! Evenimentul s-a bucurat de succes, iar doamnele prezente la eveniment au avut de unde să-şi aleagă ţinutele pentru următorul bal! Cătălin Botezatu a prezentat colecţia sa de blănuri şi rochii de seară!
05:45 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
07:45 | Speranta si mandrie 60 min
|
08:45 | Inimi singuratice 75 min
|
10:00 | Inima tradata 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Vise desenate 60 min
|
14:00 | Dallas 60 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Vremea iubirii 60 min
|
17:00 | Marea si marea iubire 120 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
21:00 | Speranta si mandrie 60 min
|
22:00 | Dallas 60 min
|
23:00 | Inimi singuratice 75 min
|
00:15 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:15 | Flori insangerate S2 120 min
|
03:15 | Capcana razbunarii 105 min
|
05:00 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
05:45 | Flori insangerate S2 120 min
|