În zi de sărbătoare, pentru voi bate "Inimă de mamă". La Poveştiri am simţit cum iubirea mamei ne ajută să creştem, să fim oameni şi să iubim la rândul nostru, aşa cum ne-a învăţat ea. Pe unii, sufletul mamei, atât de mare, i-a făcut celebri.
Au crescut pe scenă sub ochii mamei. I-a ambiţionat, i-a motivat să meargă mereu înainte, să nu renunţe, să fie puternici şi frumoşi ca inima ei. Au cunoscut succesul şi au descoperit că inima de mamă este cea mai importantă valoare a vieţii.
Visele lor au fost şi visele ei. Dorinţele lor au fost şi dorinţele ei. De la mamă au moştenit farmecul, sensibilitatea, ambiţia, puterea de a merge înainte. Când numele lor e pe toate buzele, când se află în lumina reflectoarelor, cineva se roagă pentru ei în culise. Cineva le ţine pumnii. Cineva tremură de emoţie şi îi binecuvântează. Este mama!
Inima de mamă ştie să îndure, să rabde, să daruiască. Iar mulţumirea supremă este atunci când copilul îi răspunde cu aceeaşi iubire totală. Au avut puterea să se sacrifice pentru inima mamei lor.
Mama le este cel mai bun prieten. În faţa ei pot să-şi deschidă inima. Vedetele ştiu că mama le va da întotdeauna cel mai bun sfat.
Pentru mamele lor vor rămâne mereu nişte copii. Nişte copii talentaţi care au visat, au muncit şi au reuşit. Au reuşit pentru că au avut întotdeauna alături un aliat, un confesor, un prieten, au avut şi au cel mai stabil reper din lume: inima de mamă!
Să ne aducem aminte de mama mai des, nu doar de 8 martie! S-o îmbrăţişăm, să-i spunem în fiecare zi cât de importantă este pentru sufletul nostru!
La mulţi ani, mamă!
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 75 min
|
| 00:15 | Iubirea din mine 45 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|