Nicoleta a născut luni, în jurul prânzului, la o maternitate de lângă Budapesta, cea mai luxoasă clinică privată din Europa Centrală şi de Est. Pentru Zsolt şi viitoarele bunici, aşteptarea micului îngeraş a fost încărcată de emoţii.
Clipa cea mare a sosit, în sfârşit, iar Nicoleta a adus pe lume un băieţel voinic şi sănătos. Fericirea pe care a simţit-o Zolt la vederea primului său copil a fost de nedescris. Cât e el de mare şi puternic, s-a topit instantaneu.
Bucuria lui Zsolt şi a Nicoletei a fost împărtăşită şi aici, la Bucureşti, la sute de kilometri distanţă. Ştirea cu naşterea lui Zsolt junior a apărut în presă la numai câteva minute de la marele eveniment de la Budapesta. Şi în şatra de la Buftea, colegii ei din "Regina" au fost mereu cu gândul alături de ea. Ştiu că nu i-a fost uşor. Nicoleta a filmat aproape încontinuu, chiar şi însărcinată, iar scenele din "Inimă de ţigan" nu au fost dintre cele mai uşoare.
După ce în film l-a născut pe simpaticul Q7, acum Roza lor simte într-adevăr fericirea de a fi mamă. La Budapesta, atât mama, cât şi copilul se simt bine şi sunt gata să se întoarcă acasă. Nicoleta şi Zsolt sunt pregătiţi pentru o viaţă minunată, cea de părinţi. Iar Zsolt cel mic poate să stea liniştit. Va fi înconjurat de o iubire fără egal.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|