La Povestiri adevarate: Gheorghe Turda, generalul de politie care a facut cariera cu vocea

La Povestiri adevarate: Gheorghe Turda, generalul de politie care a facut cariera cu vocea
Data publicarii: 20 Octombrie 2007

"Mai mult mi-a plăcut pălinca de la Săpânţa decât berea lui Mozart", acestea sunt vorbele interpretului de muzică populară Gheorghe Turda, fost prim solist al ansamblului Rapsodia Română şi fost director artistic al ansamblului Ciocârlia.

Are 59 de ani şi cântă de 53. Adică de-o viaţă. Şi la vioară, şi la pian, şi cu vocea. S-a născut în inima Maramureşului, la Săpânţa şi tot acolo vrea să moară. În prezent, îşi trăieşte pensia la curte, în Capitală, cu soţia, un câine, o pisică şi multe amintiri frumoase.

Are doi pereţi tapetaţi cu diplome de merit şi distincţii şi o vitrină care dospeşte de medalii ce îi recunosc succesul. A concertat în peste 42 de ţări. A făcut mai mult de 80 de turnee. Cel din Japonia însă, de acum 20 de ani, l-a marcat cel mai mult.

Pentru Gheorghe Turda, vioara este sfântă. Nu doar că-i bucură sufletul cu muzica ei, dar are o valoare sentimentală inestimabilă.

Gheorghe are în sange spiritul de coordonator. La fiecare spectacol, stabileşte tot: care cum intră, cine cât cântă şi în ce ordine. De fiecare dată aduce pe scenă nume mari din lumea muzicii populare: Sofia Vicoveanca, Maria Tănase, Elena Merişoreanu. Toţi au numai vorbe de laudă despre el.

 

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    135 min
    08:15 Juramant pentru o viata
    45 min
    09:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    10:00 Iubirea din mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Contele: dragoste si onoare
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Rosalinda
    60 min
    01:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    02:00 Speranta si mandrie
    195 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies