Concepţia videoclipului este una de poveste, din care nu lipsesc cavaleri viteji, vrăjitori sau prinţese minunate. Magia e creată şi de unicorni, ponei, aruncători de flăcări, femei pe picioroange şi, bineînţeles, îngeraşii.
După ce clipul melodiei de generic a fost gata, a venit rândul unui alt moment aşteptat cu sufletul la gură. De data asta, actorii s-au adunat la Buftea pentru vizionarea episodului pilot. Au privit roadele muncii lor cu emoţie, dar rezultatul a fost magnific, iar povestea de pe ecran i-a cucerit pe toţi.
Mulţumiţi că totul a ieşit bine, actorii erau pregătiţi acum şi pentru întâlnirea cu presa. Lansarea în faţa gazetarilor a campaniei video de promovare a "Îngeraşilor" şi a videoclipului melodiei de generic a arătat că echipa "Îngeraşilor" formează o adevărată familie. La reuniunea din Buftea, gazdele Adela Popescu, Ioan Isaiu şi cei trei îngeraşi, au debordat de veselie şi energie.
Evenimentul a fost o reuşită, iar presa a fost cucerită definitiv de personajele pe care le veţi întâlni din 15 septembrie ACASĂ, de luni până vineri, de la ora 19:30.
Eroii acestei poveşti, Adela Popescu, Ioan Isaiu şi, bineînţeles, cei trei îngeraşi, Jennifer Dumitraşcu, Ionuţ Bora şi Lili Sanboeuf au fost invitaţi în platoul „Poveştirilor”.
Adela este încântată pentru că în „Îngeraşii” o interpretează pe Lia, care este o prezenţă tonică, veselă şi, mai ales, mămică. Pentru actriţă, care a fost obişnuită cu roluri dramatice, rolul Liei este o noutate şi o provocare. Lia lucrează în televiziune şi îi e foarte greu să păstreze un echilibru între carieră şi familie. Iar când întâlneşte iubirea, totul se complică şi mai mult şi nu ştie cum să-i facă loc în viaţa ei.
Click aici şi vezi noua pagină a comediei romantice "Îngeraşii"!
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Dragoste in prelungiri 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Pe tine te-am iubit mereu 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 135 min
|
| 04:15 | Pe tine te-am iubit mereu 105 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|