Un băieţel de nici patru ani a devenit miza unui război urât, brutal, între părinţii săi. Ana şi Silviu îşi dispută, prin tribunale, băiatul. Legea l-a încredinţat pe micuţ mamei sale. Inima lui Silviu însă n-a acceptat verdictul dat de judecători! Tatăl n-a vrut să-şi lase fiul, dar nici mama nu s-a dat bătută. Ca să-şi aducă fiul lângă ea, Ana s-a dus să-şi ia copilul cu executorul judecătoresc, de patru ori!
Aceeaşi dramă a trăit-o şi un băieţel de trei ani. Părinţii lui, de altfel oameni educaţi, un medic şi un cadru universitar, Raluca şi Cătălin, şi-au disputat custodia fiului lor, un suflet care n-avea nicio vină că mama şi tata nu se mai iubesc şi se despart!
După şase luni în care nu-şi mai îmbrăţişase fiul, Raluca a pus piciorul în prag. Însoţită de echipa „Poveştirilor”, s-a dus la fostul ei iubit, hotărâtă să-şi vadă copilul. Părinţii băieţelului n-au ratat nici acest moment ca să-şi scoată ochii pentru tot, chiar în prezenţa fiului lor.
O poveste îngrozitoare: o fetiţă de şapte ani şi patru executări silite! Mama şi tatăl ei nu se mai iubesc; s-au despărţit şi nu o mai aveau de împărţit decât copilul! Şi-au disputat fiinţa nevinovată pe care-au adus-o pe lume şi o vroiau prin orice mijloace, chiar cu preţul liniştii şi al binelui ei!
Războiul intelectualilor: două familii de oameni educaţi din Urziceni s-au răfuit în curtea şcolii pentru ce-i doare: soarta unui copil în vârstă de trei ani şi jumătate. Micuţul Robert a fost crescut de mama lui doi ani, apoi, justiţia l-a încredinţat tatălui. Ioana, mama lui, a plâns şi a implorat să se i se facă dreptate. Nu vrea decât să-şi crească băieţelul!
O fetiţă a fugit împreună cu tatăl ei de o hotărâre judecătorească pe care inima lor n-o putea accepta. O hotărâre care, la scurt timp, s-a dovedit a fi nedreaptă. Deşi tatăl avea acte care dovedeau problemele psihice ale mamei, fetiţa i-a fost încredinţată ei. Un meci de ping-pong între instanţe şi poliţie, cu sufletul unui copil pe post de minge, o plasă de acte şi de acuzaţii de ambele părţi.
Să privim în ochii copiilor noştri: acolo trebuie să strălucească bucuria, nu lacrimile! Inima de copil nu poate fi împărţită în două.
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 75 min
|
| 00:15 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 03:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 04:00 | Drumul catre Soare 45 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|