Israela i-a oferit iubitului său Liviu, o petrecere plină de căldură şi surprize plăcute. Au mâncat, s-au simţit bine, s-au învârtit pe ringul de dans unul în braţele celuilalt. Chiar dacă diferenţa de vârsta dintre ei este mare, iubirea lor este şi mai puternică. Iar faptul că Liviu a făcut 37 de ani a fost ocazia perfectă pentru Israela ca să-i arate cât de mult îl iubeşte.
Gândurile Israelei şi ale lui Liviu sunt îndreptate în aceeaşi direcţie. Nu-şi imaginează viaţa decât împreună, iar în curând vor avea ocazia să-şi spună Da în faţa lui Dumnezeu. Având în vedere că s-au logodit de trei ori până acum, nunta lor se apropie cu paşi repezi şi este aşteptată de toată lumea.
Îmbătaţi de aroma iubirii, cei doi îndrăgostiţi se gândesc chiar şi la un bebeluş, pe care vor sa-l înfieze. Şi ca să îi mai dovedească încă o dată iubirea pe care i-o poartă, Israela a scris cu mâna ei o poezie de dragoste, special pentru el, alesul vieţii ei.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|