La Povestiri adevarate: Marii actori nu mor niciodata!

Pentru lumea artistică românească, anii care-au trecut au fost ani îndoliaţi. S-au stins, unul după altul, actori uriaşi. Au lăsat scena mai săracă, mai tristă. Fără ei, sufletele noastre se vor bucura mai puţin, pentru că actori ca Ştefan Iordache, Ilarion Ciobanu sau artişti ca Gil Dobrică sunt de neînlocuit!

Tristă este plecarea lor. Mai ales atunci când realizăm că poate nu i-am preţuit cât ar fi meritat, că am fost ignoranţi şi nu i-am tratat ca pe nişte comori, ci ca pe nişte oameni înzestraţi cu talent. "Hai acasă", am striga după Gil Dobrică, dar era prea târziu. Maestrul, care parcă ieri ne veselea cu cântece de bunăvoie, nu ne mai poate auzi.

Anul trecut, l-am pierdut şi pe Florian Pitiş, înainte de a-şi fi terminat lupta împotriva celor care condamnau rockerii. Dar inimile celor pentru care nu contează cât de lung au părul au fost cucerite pentru totdeauna.

Nu putem să nu ne răzvrătim, uneori, pentru alegerile lui Dumnezeu. Mai ales atunci când El îşi alege un înger tânăr. Marele actor Adrian Pintea: pentru el, viaţa era cel mai mare dar, viaţa cu fiecare clipă a ei. Îi mustra pe cei care lăsau să treacă timpul pe lângă ei, îl îngrijorau românii care dormeau îngrijorător de profund, lăsându-şi destinul să se consume fără ei. Chema oamenii la viaţă, la fericire şi îi încuraja să creadă în iubire, în Dumnezeu, în dreptate şi în armonie.

Altă stea care-a apus anul trecut este Colea Răutu. Chiar dacă omul Colea Răutu nu mai este, personajele cărora le-a dat viaţă nu s-au stins odată cu el, vor trăi mereu în inimile noastre.

Când natura, cu florile, copacii şi vietăţile ei se trezeau la viaţă în aerul parfumat de primăvară, când toate păsările călătoare se întoarceau acasă, un alt maestru ne părăsea: Iuliu Moldovan. Ne-au rămas zecile de filme care poartă amprenta lui, sutele de poezii rostite la radio. Şi milioanele de zâmbete din sufletele noastre.

În septembrie, l-am condus pe ultimul drum pe Ilarion Ciobanu. Un alt artist care lăsa scena teatrului românesc mai săracă. Acum au rămas doar mărturiile existenţei lor. Şi un gust amar: acum, doar îngerii se bucură de darul lor, doar ei zâmbesc în faţa lor, doar ei mai pot s-asculte şi să le dăruiască înapoi iubirea.