Părinţii Alinei ştiau că fata lor este iubita lui Marian şi că aceştia vor să-şi construiască un viitor împreună, să-şi ridice o casă, să-şi cumpere o maşină. Ei recunosc că erau la curent cu faptul că Marian se droghează şi că are antecedente penale, dar spun că nu o puteau convinge pe Alina să se despartă de el, mai ales că ea susţinea că ei doi se înţeleg şi se iubesc.
Părinţii fetelor erau dezinformaţi, nu ştiau cu ce se ocupau acestea: Alina le spunea că lucrează la un hotel ca menajeră, iar Ionica le spunea alor ei că îngrijeşte o bătrână.
Contactat prin telefon, Costică Argint, liderul comunităţii romilor din Italia, a declarat că Marian e cunoscut ca un cal breaz în Roma, ca hoţ de buzunare şi drogat şi că fetele se prostituau amândouă. De altfel, toţi trei locuiau de mult timp într-un hotel scump şi nu-şi puteau permite altfel să stea acolo.
Vărul Alinei susţine că fata ştia pentru ce merge în Italia, că avea legături încă din ţară cu ţiganii, care i-au spus că o duc în Italia să lucreze pe stradă. Băiatul mai spune că Alina a ajuns să fie cu Marian pentru că fostul proxenet o bătea şi a văzut în el la început o salvare.
Cosmin Dumitrescu, consul al românilor în Italia, a luat legătura prin telefon şi a spus că repatrierea corpurilor neînsufleţite revine familiilor şi că, în cazul în care nu au bani să le aducă pe fete, acestea vor fi înmormântate pe cheltuiala primăriei de acolo, pemtru că ambasada României nu dispune de fonduri pentru aceste situaţii.
În total, cheltuielile se ridică undeva în jurul a 2.500 de euro. Famiile celor două fete fac un apel la toţi cei care îi pot ajuta să-şi aducă copiii acasă, pentru a-I putea înmormânta creştineşte.
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 75 min
|
| 00:30 | Rosalinda 60 min
|
| 01:30 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 02:15 | Juramant pentru o viata 45 min
|
| 03:00 | Dallas 45 min
|
| 03:45 | Acasa la romani 90 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|