Neglijenţa lor îl privează pe copil de o viaţă normală. Ieri, după patru luni de la nenorocire, Comisia de Disciplină de la Colegiul Medicilor s-a întrunit să hotărască dacă medicii acuzaţi de malpraxis sunt sau nu vinovaţi. După aproape cinci ore de discuţii, au dat verdictul. Doamna doctor Mirela Moarşcă, cea care trebuia să o asiste pe mama copilului la naştere a fost suspendată un an. Iar doctorul Cristian Rădoi care era de gardă în acea noapte a primit o suspendare de şase luni. Comisia a mai decis ca medicul Alexandru Badiu, cel care a urmărit gravida pe durata sarcinii, să nu fie sancţionat.
Acum, părinţii micuţului ar putea să se ducă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului. Deşi, Ministrul Sănătăţii le-a promis tinerilor părinţi că statul va plăti cheltuielile medicale pentru copil, dosarul încă nu a fost finalizat în acest sens.
Invitat în platoul Poveştirilor, avocatul Liviu Turcu declară că pedeapsa este mult prea uşoară şi îi sfătuieşte pe părinţii lui Sebi să depună o plângere la Parchet, pentru că sunt aspecte de natură penală în acest caz.
Alina Burciu, o telespectatoare a emisiunii a intrat în direct prin telefon şi a povestit că de 16 ani trăieşte aceeaşi dramă. Femeia a mărturisit că nu a avut posibilitatea de a plăti medicii, iar aceştia au lăsat-o 26 de ore în travaliu. Acum, fiica ei nu mănâncă şi nici nu vorbeşte, deşi medicii au asigurat-o după naştere că se va face bine.
Cei care vor să ajute familia Lungu au la dispoziţie următoarele conturi:
BCR ALEXANDRIA
EURO: RO 26 RNCB 0245 0366 2292 0002
LEI: RO 53 RNCB 0245 0366 2292 0001
TITULAR: LUNGU NANSI IONUT
TEL: 0727. 869. 978
| 06:00 | Flori insangerate S3 105 min
|
|---|---|
| 07:45 | Inimi de cenusa 75 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Jocuri de putere si pasiune 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Curajul de a te iubi 120 min
|
| 19:00 | Flori insangerate S3 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 75 min
|
| 23:15 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:15 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:15 | Flori insangerate S3 120 min
|
| 03:15 | Trei surori S3 105 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|