Floarea şi Stelian erau, până nu demult, doi oameni liniştiţi. Trăiau fericiţi lângă cei doi copii şi erau mulţumiţi de viaţa pe care o aveau. Totul s-a sfârşit însă într-o zi, când femeia a avut un cumplit accident de muncă.
Floarea a fost întotdeauna o femeie puternică şi curajoasă. Mai bine de 20 de ani a lucrat ca pirotehnist la o fabrică de armament din Mija. Drama ei a început în dimineaţa zilei de 20 septembrie 2007, când a avut loc o explozie în urma căreia s-a ales cu arsuri pe aproape 40% din suprafaţa corpului. Viaţa ei s-a schimbat într-o singură clipă. Interesant este că în procesul verbal întocmit de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa după producerea acestui accident, se specifică faptul că angajatorul nu a asigurat o dotare corespunzătoare cu echipament individual de protecţie specific.
Floarea e hotărâtă să-şi facă dreptate: a dat în judecată societatea la care lucra. Femeia are o singură dorinţă: să-şi poată ajuta copiii aşa cum o făcea altădată. Chiar dacă a trecut mai bine de un an de la cumplitul accident, femeia în vârstă de 47 de ani nu s-a putut reface. Tratamentele sunt costisitoare, iar banii sunt tot mai puţini în familia lor.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 195 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|