Doruţu, băieţelul părăsit de părinţi şi crescut de bunică, este cu adevărat fericit pentru darurile extraordinare pe care le-a primit. Adi Caval, un cântăreţ de muzică lăutărească, i-a îndeplinit copilului cea mai mare dorinţă: i-a dăruit un televizor.
Atunci când avea un an şi 4 luni, părinţii l-au părăsit pe Doruţu şi l-au lăsat în grija bunicii, fără să le pese dacă micuţul lor are ce să mănânce sau cu ce să se îmbrace. Doruţu şi bunica lui locuiesc într-o casă dărăpănată, în care plouă şi este frig. Bătrâna munceşte cu ziua prin sat pentru o plasă cu lobodă, câţiva cartofi sau o sticlă cu lapte. Singura lor avere este un purceluş luat pe datorie, de la o vecină.
Dacă până mai ieri Doruţu şi bunica lui nu aveau nimic în afară de speranţa că într-o zi le va fi mai bine, acum au mai mult decât au visat vreodată. Sunt fericiţi, zâmbesc şi privesc cu încredere ziua de mâine, şi asta datorită unor oameni cu suflet bun care nu au rămas indiferenţi la suferinţa lor.
În prezent, Doruţu este fericit şi are tot ce îşi doreşte. Oameni străini, care i-au aflat povestea, au făcut tot ce le-a stat în puteri să îl ajute, să îi mai aline suferinţa. Numai mama băiatului, cea care trebuia să-i fie alături, să-l îngrijească şi să-l iubească, a rămas de piatră, fără să-i pese de băiatul ei, căruia nu a vrut să-i dea nici măcar o felie de tort.
| 06:00 | Flori insangerate S3 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Jocuri de putere si pasiune 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Curajul de a te iubi 120 min
|
| 19:00 | Flori insangerate S3 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:00 | Fructul oprit 75 min
|
| 01:15 | Flori insangerate S3 120 min
|
| 03:15 | Trei surori S3 105 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:00 | Flori insangerate S3 120 min
|