La Povestiri adevarate: O tanara poeta bolnava are nevoie de bani pentru o operatie in China

La Povestiri adevarate: O tanara poeta bolnava are nevoie de bani pentru o operatie in China
Data publicarii: 03 Iulie 2008

Narcisa, o tânără care trăieşte din versuri şi speranţe, ne roagă să-i dăm o şansă să se ridice din scaunul cu rotile. Tânăra a publicat până acum 9 volume de poezii. Nu are prieteni, este singură şi, atunci când scrie, se simte mai aproape de oameni.

Narcisa este o tânără cu care soarta a fost nemiloasă. Încă de mică a fost diagnosticată cu diplegie spastică. Copilăria ei s-a pierdut prin spitale, pentru intervenţii chirurgicale şi recuperări.

A avut şi un frate, de meserie navigator, care şi-a pierdut viaţa în valurile Mării Negre. Se simte extrem de singură şi singurul refugiu pe care l-a găsit este scriera poeziilor, în care se regăseşte şi în care îşi pune toată tristeţea şi sensibilitatea. Mama ei este cea care le scrie, la dictarea Narcisei, oricând aceasta se simte inspirată.

Narcisa ar da orice să poată merge pe picioarele ei. Mama ei este singura ei prietenă, cea care o iubeşte şi o ajută necondiţionat. Dacă ar putea, i-ar da Narcisei picioarele ei, pentru că, spune ea, a mers destul până la această vârstă înaintată. Narcisa ştie că mama ei o iubeşte şi se simte foarte apropiată de ea.

Şansa ei de recuperare este plecarea la o clinică din China. Părinţii ei au fost cadre didactice, trăiesc din pensii mici şi abia dacă reuşesc să-i ofere fetei lor strictul necesar.
Tatăl Narcisei este şi el foarte bolnav şi îl doare enspus că nu-şi poate ajuta fiica aşa cum şi-ar dori.

Narcisa a mai fost o dată în China, unde a făcut implant cu celule stem, a avut 3 intervenţii pe coloană, a făcut acupunctură, masaj şi şedinţe de recuperare. După prima intervenţie chirurgicală de acolo, drumul ei spre vindecare s-a oprit.

După 6 luni, trebuia să se întoarcă la recuperare, dar, din lipsă de bani, a pierdut două programări. Părinţii ei n-au renunţat însă la luptă. Ca să strângă suma necesară pentru plecarea în China, şi-au scos maşina la vânzare. Au nevoie de 10.000 de euro pentru a doua intervenţie chirurgicală, pentru ca fiica lor să aiba şansa de a merge.

Să o ajutăm, de la inimă la inimă!

CONTURI:

TITULAR: BRASLAŞU UMEIRAN
BANCA: BRD, agenţia Balada-Constanţa
LEI: RO 40 BRDE 140 SV 28775041400
USD: RO 86 BRDE 140 SV 60150711400
EURO: RO 24 BRDE 140 SV 60150981400

 

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2026
    15 min
    09:15 iBani - Acasa primavara 2026
    30 min
    09:45 ProVerde - Acasa primavara 2026
    15 min
    10:00 Pe tine te-am iubit mereu
    105 min
    11:45 Esmeralda
    195 min
    15:00 Vino inapoi!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Sarut de octombrie
    120 min
    23:30 Un destin la rascruce
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Familia
    135 min
    04:15 Sarut de octombrie
    105 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    135 min
Modifică setările cookies