La Povestiri adevarate: Pentru a-si salva copilul de la moarte, o mama ii doneaza fiicei sale un rinichi

La Povestiri adevarate: Pentru a-si salva copilul de la moarte, o mama ii doneaza fiicei sale un rinichi
Data publicarii: 21 Aprilie 2008

Viaţa este darul cel mai de preţ pe care îl aveam de la Dumnezeu, este miracolul pentru care suntem în stare de orice sacrificiu. Numai atunci cand ne este greu, când simţim ameninţarea morţii, ne întrebăm: Oare cât trebuie să luptăm pentru viaţa noastră?

Maria şi-a pus de multe ori această întrebare, fiindcă de prea multe ori s-a temut pentru viaţa ei.

Maria are 29 de ani şi de 16 ani, de când a aflat că are diabet, trăieşte un coşmar! Forma severă de diabetul de care suferă i-a afectat întreg organismul: degetele i-au fost amputate iar acum viaţa ei depinde de un dublu transplant, de rinichi şi pancreas.

În tot acest timp, pasiunea ei pentru muzica i-a dat putere să meargă mai departe. Chiar dacă i-a fost greu, a continuat să cânte, să lupte pentru viaţa ei. Încă de mică acesta a fost visul ei. Muzica i-a fost cel mai bun prieten şi singura alinare. Atunci când a intrat la Facultatea de Litere, Maria s-a înscris în paralel şi la Şcoala de Artă. Şi-a dorit enorm ca muzica să facă parte din universul ei, iar visul i s-a împlinit.

Acum însă, viaţa ei depinde de un dublu transplant, de iscusinţa medicilor şi de Dumnezeu. Pentru că Maria are nevoie urgent de un transplant renal, fiinţa care a adus-o pe lume îi va dona un rinichi. Cu iubirea ei de mamă, necondiţionată şi fără limite, este în stare de orice sacrificiu pentru copilul ei.

Toţi cei care vor să o ajute pe Maria, îi pot scrie la adresa de email mariagherman@go.ro

 


Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026
    60 min
    10:00 Dragoste in prelungiri
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Vino inapoi!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Pe tine te-am iubit mereu
    120 min
    23:30 Un destin la rascruce
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Familia
    135 min
    04:15 Pe tine te-am iubit mereu
    105 min
    06:00 Vino inapoi!
    120 min
Modifică setările cookies