Pentru Alex Cseh, producătorul executiv al telenovelei "Regina", şi iubita lui, Aura, clopotele de nuntă au bătut în urmă cu 3 ani. Ceremonia a fost una simplă, elegantă şi plină de căldură. Cât este el de dur şi neînfricat la filmări, cascadorul şi actorul Sobi Cseh nu şi-a putut ascunde emoţiile în calitate de socru mare. La nunta celor doi a fost o petrecere ca în familie. Toţi cei dragi, prieteni şi colegi de pe platourile de filmare, le-au fost alături şi le-au împărtăşit bucuria.
La numai un an de când a dansat la nunta lui Alex, regizorului Iura Luncaşu i-a venit şi lui rândul să spună DA în faţa lui Dumnezeu. El i-a jurat iubire veşnică Alinei şi, spre deosebire de platourile de filmare, acolo unde el dă indicaţiile, de data asta a arătat că ştie şi să asculte şi a respectat întocmai regulile ceremoniei.
A urmat o petrecere pe cinste la care toate vedetele care îl iubesc pe Iura au venit să le ureze fericire şi sănătate tinerilor căsătoriţi. Povestea lor specială ar putea fi ea în sine un scenariu de telenovelă.
Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol şi-au dat seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt tot pe platourile de filmare. Nunta lor a venit firesc, iar ceremonia a fost cu adevărat emoţionantă. A urmat apoi petrecerea. Ioana şi Papi au deschis nunta cu un dans care a impresionat pe toată lumea. Atmosfera a fost una caldă şi plină de bună-dispoziţie. Alături de cei mai buni prieteni din familia de la Buftea, Ioana şi Papi au trăit o noapte ca în poveşti.
Gabriel Radu a jucat rolul lui "Nelu rugbystul" în "Inimă de ţigan". În propria sa viaţă cel mai important rol a fost atunci când, după 13 ani de iubire, a făcut pasul cel mare şi a dus-o pe Emilia la altar. Nunta lor a fost o sărbatoare pentru întreaga echipă. De la oamenii din spatele camerelor şi până la marii actori, cu toţii s-au simţit extraordinar.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:30 | iBani - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 10:15 | Clubul dragostei: Tara 105 min
|
| 12:00 | Esmeralda 165 min
|
| 14:45 | Santa Diabla 135 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 45 min
|
| 17:45 | Pariu cu destinul 135 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Clubul dragostei: Sydney 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 04:15 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:30 | Clubul dragostei: Sydney 90 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|