Micuţii care ne aduc zâmbetul pe buze sunt dovada că există încă speranţă. Ei sunt dovada că oricât de grele ar fi vremurile, oricât de apăsătoare ar fi crizele financiare, credinţa într-un viitor mai bun este încă vie în inimile noastre. Să îi sărbătorim pe aceşti micuţi care dau sens vieţilor noastre şi care ne fac să credem că putem fi nemuritori!
Vineri seara, pe 21 noiembrie, Iura Luncaşu, unul dintre regizorii telenovelei "Regina", a trăit cea mai emoţionantă clipă din viaţa sa: a devenit tătic. Totul s-a petrecut ca într-un film de iubire, în care cea mai frumoasă secvenţă, momentul culminant, avea să se petreacă fără a se trage mai multe duble. Poate şi-ar fi dorit, în ciuda emoţiilor cu care a aşteptat să îşi vadă pentru prima oară copilaşul, ca acele momente să nu se mai sfârşească niciodată.
A fost momentul marii împliniri, momentul în care orice cuvânt, orice gest, ar fi fost de prisos. Era doar iubire. O iubire nemărginită, pe care Iura şi soţia sa, Alina, şi-au dorit cu ardoare să îl trăiască împreună. Iubirea i-a adus aici, în roluri de părinţi, iubirea a fost cea care a făcut ca, în urmă cu doi ani, să se cunoască şi să realizeze că sunt făcuţi unul pentru celălalt.
Povestea lor a început pe platourile de filmare ale telenovelei "Numai iubirea". Au trăit clipe magice împreună, iar timpul care a trecut i-a convins că sunt făcuţi unul pentru celălalt. Prietenii, colegii, familia lor din Buftea, s-a bucurat nespus să ia parte la un moment unic din viaţa celor doi: nunta lor.
Acum, Iura şi Alina sunt cu adevărat împliniţi: sunt părinţi. Prima clipa petrecută lângă îngeraşul lor abia sosit pe lume, primul scâncet al micuţului, prima mângâiere le-au umplut sufletele şi i-au făcut să realizeze că acum, povestea lor de iubire este completă, iar ei au totul.
Toţi cei care au cunoscut, încă de la început, povestea lor de iubire - colegii de pe platourile de filmare - au primit cu emoţii vestea că Iura şi Alina au un copilaş, un băieţel voinic de trei kilograme şi 50 de centimetri! Carmen Tănase, Loredana, Lucian Viziru, Diana Dumitrescu, Nicoleta Luciu, Ioana Ginghină i-au urat toate cele bune micuţului Mihnea, multă sănătate şi mulţi frăţiori!
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 135 min
|
| 19:15 | Iubire si pacat 120 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 45 min
|
| 23:00 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 03:00 | Dallas 60 min
|
| 04:00 | Acasa la romani 45 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|