În casa lor plouă şi ningea, astăzi trăiesc o minune. Îşi repară căsuţa lor dintr-o poveste adevărată.
Pe Elena şi pe Ilie i-am cunoscut în urmă cu patru luni. Erau chinuiţi, săraci lipiţi pământului şi abia trăiau de pe-o zi pe alta. Nouă suflete locuiau într-o căsuţă dărăpănată în care ploua mereu şi iarna era cumplit de frig.
Ilie şi Elena şi-au dorit din toată inima să le ofere copiilor lor un adăpost, să nu mai plouă în casa lor, să poată respira, să poată trăi. Tatăl copiilor a muncit ca un rob într-o fabrică pentru a-i putea creşte sa-I şi pentr a le oferi o bucată de pâine în fiecare zi.
În cârje a lucrat zeci de ani la locul de muncă! Săraci lipiţi pământului au făcut două împrumuturi la bancă ca să cumpere materiale de construcţie şi să-şi repare casa. Dar de fiecare dată, un necaz mai mare i-a lovit şi banii s-au dus să acopere alte suferinţe. Copiii au muncit pentru un codru de pâine albă de câte ori s-a ivit o ocazie.
Acum sunt bucuroşi, zâmbetul le-a reapărut. Au început să îşi reconstruiască acoperişul, au gustat mâncăruri la care până acum doar visau, au primit haine şi jucării, iar trei dintre ei au plecat în vacanţă în străinătate, ajutaţi de o doamnă cu suflet mare.
Cei care îşi doresc să îi ajute să îşi termine de recondiţionat casa, pot depune bani în următoarele conturi:
Titular: Munteanu Ilie
Banca Carpatica, Sucursala Caransebeş
LEI - RO 41CARP 011100529897RO 01
EURO - RO 95 CARP011100529897EU 01
USD - RO 55 CARP011100529897US 01
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|