Va repara cineva nedreptatea care i-a grăbit sfârşitul? Gabriel nu mai poate să lupte pentru ceea ce i se cuvine, iar familia lui este prea slabă ca să se măsoare cu "domnii" pentru care muncesc românii.
Trupul tânărului care a murit de inimă, în Spania a fost adus în sfârşit acasă! Silvia, soţia lui Gabriel şi cele două fetiţe ale lui au strâns banii de care era nevoie să-l aducă din Spania, 5.000 de euro. Dacă nu ar fi reuşit, soţul şi tatăl lor drag ar fi fost incinerat.
Silvia spune că patronul la care soţul ei a muncit fără bani timp de trei luni, nu a dat niciun semn. Nu i-a spus niciun cuvânt, nici macăr "condoleanţe"! Silvia povesteşte că ceilalţi colegi de muncă ai lui Gabriel au rămas în Spania. Lucrează aşa cum făcea şi soţul ei, tot la negru, pe bani puţini şi uneori fără nici o răspplată, fără nicio mulţumire.
Femeia îşi va înmormânta soţul creştineşte, în pământul ţării sale şi îi va putea aduce flori la mormânt. A reuşit să-şi îndeplinească datoria faţă de Gabriel şi gândul acesta îi alină suferinţa.
Echipa „Poveştirilor adevărate” va urmări cazul lui Gabriel. Sunt atâţia români nevoiţi să accepte orice fel de muncă, sunt atâţia care muncesc în străinătate fără să aibă nicio garanţie că vor fi plătiţi şi vor fi trataţi corect. Pentru ca moartea lui Gabriel să nu fie zadarnică, autorităţile române ar trebui să se sesize şi să iniţieze o anchetă.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 75 min
|
| 00:15 | Iubirea din mine 45 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|