Tibi este un tânar de la care avem multe de învăţat. La prima vedere, pare un băiat chinuit şi atât. Cei mai mulţi trec pe lângă el pe stradă fără să-l vadă, unii poate îl compătimesc. Ce îl face pe Tibi să fie special este însă puterea cu care îşi urmăreşte visul, chiar dacă suferă de boala oaselor de sticlă. Vorbeşte cinci limbi străine, visează să devină translator şi adună fiecare bănuţ ca să-şi cumpere cărţi.
La marginea Bucureştiului, Tibi trăieşte împreună cu părinţii săi într-o garsonieră. Pentru ca băiatul să aibă cât de cât intimitate, au împărţit camera în două. Aşa trăiesc ei, îşi împart viaţa cu boala şi sărăcia, dar se iubesc foarte mult, sunt uniţi şi foarte mândri.
Ziua începe pentru Tibi la 6 dimineaţa. Atunci se pregăteşte să meargă la facultate, ajutat de mama lui. Drumul este lung, greu şi plin de obstacole şi ca să ajungă la timp la şcoală, trebuie să plece cu două ore înainte.
Chiar dacă este ţintuit într-un scaun cu rotile, Tibi merge câte zece km până la facultate şi schimbă două mijloace de transport în comun. De multe ori, oamenii din jur îi tratează cu indiferenţă. Când băiatul se chinuie să urce scările autobuzului, lumea din jur îl priveşte şi atât.
Singurul care întreţine familia este tatăl lui Tibi, el este sudor şi munceşte de la 5 dimineaţa pentru fiul lui. Mama lui are doar 1,35 m înălţime. Cu toate acestea, îşi duce zilnic fiul la facultate, îl ridică în braţe, îi urcă în maşină căruciorul. Atunci când fiul este la cursuri, mama îl aşteaptă pe holurile facultăţii.
Cei 13 ani în care şi-a dus zilnic fiul la şcoală îşi spun cuvântul: Magdalena are mari probleme de sănătate. Picioarele i s-au deformat şi are dureri cumplite de spate, căruciorul pe care îl ridică zi de zi cântăreşte 15 kg.
Singura şansă pentru ca Tibi să nu mai depindă de mama lui pentru a se deplasa constă într-o maşină, pe care să o poată adapta nevoilor lui speciale. Visul lui însă pare imposibil, pentru că părinţii lui sunt foarte săraci, abia se descurcă. Să-i ajutăm, de la inimă la inimă!
CONT:
Lei: RO 76 RZBR 0000.0600.101.97993
Titular: Magdalena Vancsa
Sucursala: Raiffeisen Obor
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Dragoste in prelungiri 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Pe tine te-am iubit mereu 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 135 min
|
| 04:15 | Pe tine te-am iubit mereu 105 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|