Emilia şi-a dorit mereu să fie mamă şi, oricât a încercat să rămână însărcinată, nu a reuşit. Până la urmă a găsit soluţia inseminării artificiale şi visul ei a devenit realitate. Acum şapte ani, în premieră absolută, Emilia a devenit prima femeie din România care aducea pe lume patru copilaşi, în urma inseminării artificiale.
Unul dintre bebeluşi s-a stins însă după numai şapte zile de la naştere. Apoi tinerii părinţi au aflat că şi ceilalţi s-au născut bolnavi. Emilia şi Vasile s-au zbătut ca să îşi salveze copiii şi, până la urmă, au reuşit. Numai Bogdan este în continuare foarte bolnav (suferă de parapareză spastică). Nu se poate mişca, nu poate vorbi şi nu poate mânca, dar simte tot ce se întâmplă în jurul său, simte căldura mamei şi ar vrea să se joace cu fraţii lui, să nu-l mai doară nimic.
Emilia şi soţul ei şi-au dorit atât de mult să aibă copii încât nu s-au speriat de nimic. Au luptat şi luptă pentru ca ei să trăiască, să fie sănătoşi. Chiar dacă Bogdan este bolnav, familia sa nu-şi imaginează viaţa fără el. Părinţii lui Bogdan nu sunt oameni bogaţi şi, de aceea, au început să improvizeze tot felul de aparate care să-l ajute pe micuţ.
Bogdan are nevoie disperată de ajutorul nostru, iar drama părinţilor săi este fără sfârşit.
Toţi cei care vor să îl ajute pe Bogdan sunt rugaţi să depună bani în următoarele conturi:
Titular: Grigoroiu Elena Emilia
Banca: Raiffeisen Bank
Sucursala: Pucioasa
RON: RO 54 RZBR 00 00 06 00 09 42 52 02
EURO: RO 26 RZBR 00 00 06 00 09 42 52 21
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 75 min
|
| 00:15 | Iubirea din mine 45 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|