Zvonuri despre o posibilă despărţire a trupei au circulat şi în trecut, dar au fost imediat dezminţite. De data aceasta însă este adevărat! Toţi cei care îi iubesc pe cei şase rebeli care au făcut istorie se întreabă : „De ce?”. E limpede că cei şase nu s-au certat şi că vor continua ultimul lor turneu. Să fie cumva decizia producătorilor?
Un mesaj lansat de Anahi pe site-ul RBD, în care le cerea ajutorul, i-a făcut pe fani să creadă că ei ar putea schimba ceva şi au reacţionat. Vor să organizeze marşuri, vor să facă orice numai să-i ţină împreună. "Au nevoie de noi şi noi avem nevoie de ei" sună un e-mail.
Şi un altul, extrem de emoţionant, spune totul. Fanii sunt invitaţi să se adune, să formeze o forţă indestructibilă şi să facă ceea ce membrii trupei RBD i-au învăţat: să viseze!
Poate că iubirea supremă pe care fanii din întreaga lume le-o poartă, îi va determina pe cei şase rebeli să se răzgândească. Poate lacrimile fierbinţi, rugăminţile, petiţiile şi marşurile vor ajuta, poate că visul nu se va termina aici, poate că Dulce, Anahi, Maite, Cris, Poncho şi Christian vor continua să încânte mii de oameni, care pur şi simplu îi adoră!
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 120 min
|
| 03:00 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|