Considerat unul dintre favoritele galei de anul acesta cu 7 nominalizări, drama „12 ani de sclavie” a obţinut mult râvnitul premiu pentru „Cel mai bun film”. „Gravity 3D: Misiune în spaţiu” i-a adus lui Alfonso Cuarón distincţia de „Cel mai bun regizor”, iar Leonardo DiCaprio a fost desemnat drept „Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical” pentru rolul din controversatul film „Lupul de pe Wall Street".
Filmul „12 ani de sclavie”, care a avut premiera în cinematografe pe 3 ianuarie, este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care luptă pentru supravieţuire şi libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabileşte valoarea umană. Înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), un negru care pune preţ pe libertate, este răpit şi vândut ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar şi prin clipe neaşteptate de blândeţe, pentru Solomon nepreţuite rămân viaţa şi demnitatea sa.
Din 10 ianuarie pe marile ecrane din România, comedia „Lupul de pe Wall Street” spune povestea unui broker care a trăit visul american până când acesta s-a transformat în coşmar. A început de jos şi a avut o ascensiune fulgerătoare, iar lăcomia corporatistă, succesul în exces şi puterea dobândită l-au transformat din broker onest în infractor implicat în scandaluri de corupţie, înşelăciune şi crimă. Regizat de Martin Scorsese, filmul îi mai are în distribuţie pe Leonardo DiCaprio, Jonah Hill, Matthew McConaughey, Jean Dujardin, Jon Bernthal şi Jon Favreau.
Cu aproximativ 170.000 de spectatori înregistraţi până în prezent, filmul „Gravity 3D: Misiune în spaţiu” îi aduce pe Sandra Bullock şi George Clooney în rolurile a doi astronauţi care, în urma unui dezastru de neevitat, rămân captivi în spaţiul infinit. Având efecte speciale excepţionale supervizate în cel mai mic detaliu de regizorul Alfonso Cuarón, drama impresionează datorită realismului cutremurător şi unei imagini impecabile care face cinste tehnologiei 3D.
MediaPro Distribution este distribuitorul exclusiv al Warner Bros. Pictures în România, deținând și o selecție generoasă de titluri independente ale caselor de producție consacrate Lionsgate, Summit a Lionsgate Company, Relativity Media, Nu Image, IM Global, Sierra/ Affinity, Red Granite, Film Nation, Europa Corp., Mr. Smith și Studio Canal.
Începând cu anul 2011, MediaPro Distribution și-a extins operațiunile în Ungaria (Pro Video Film & Distribution), Cehia și Slovacia (Bontonfilm), având drept obiectiv principal furnizarea unui conținut de cea mai bună calitate atât teritoriilor în care deja operează, precum și noilor piețe pe care vrea să le acceseze prin intermediul programelor sale.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|