Cu toate că vorbim despre un spațiu pe care-l lăsăm întotdeauna la final când amenajăm locuința, designerii de interior susțin că acesta este locul ce aduce un plus de ospitalitate casei și asigură un mediu plăcut, însă pentru asta trebuie să beneficieze de o lumină adecvată. La prima vedere, totul pare simplu de realizat, dar câți dintre noi se pot bucura de un hol generos? Amenajările minimaliste, spațiile înguste sau încăperile lungi necesită o atenție specială. Iată câteva sugestii pentru o iluminare corectă a holului:
Stabilește nivelul optim de iluminare
Deși multe persoane ar putea considera calculul nivelului de iluminare un moft, acesta reprezintă mai degrabă o necesitate dată fiind importanța luminii într-un spațiu interior. Cantitatea de lumină necesară pe metrul pătrat se măsoară în lucși (lx), 1 lux fiind egal cu iluminarea produsă de un flux luminos de lumen (lm) care cade uniform pe suprafața de 1 metru pătrat. Prin urmare, este necesar să cunoști dimensiunea holului pentru a ști cum trebuie iluminat în mod corect. De regulă, nivelul mediul de iluminare pentru holuri este de 75-100 de lucși pe metrul pătrat.
Optează pentru o iluminare amplă în holurile largi
În situația în care ai la dispoziție un hol larg folosește aplice pentru tavan ca să ai parte de o iluminare amplă. Aceste corpuri de iluminat sunt eficiente și deosebite, iar dacă vrei să nu iasă foarte mult în evidență și să creezi un aspect unitar, ai posibilitatea de-a monta produse în nuanțe deschise, apropiate de culoarea pereților.
Folosește lumini încastrate în spațiile mici
Uneori, în locurile mai puțin generoase, cea mai simplă soluție este să instalezi corpuri de iluminat cu becuri LED, încastrate în tavan. Acestea vor trece neobservate în spațiul pe care îl ocupă, dar vor oferi iluminarea perfectă pentru a transforma holul într-un spațiu funcțional și decorativ.
Montează corpuri de iluminat cu senzori de mișcare
Pentru o economie maximă de energie electrică cel mai simplu este să alegi surse de iluminate cu senzor de mișcare. La holurile care sunt doar culoare de trecere, des tranzitate, lumina trebuie aprinsă și stinsă frecvent, ceea ce poate deveni inconfortabil. Dacă amplasezi corpuri cu detector de mișcare, lumina va fi aprinsă doar atunci când treci pe hol, astfel că te vei bucura în permanență de confort sporit.
Elimină orice urmă de întuneric pe holurile înguste
În cazul în care locuința ta dispune de un hol lung și îngust, este necesar să adaugi o serie de corpuri de iluminat. Poate fi vorba despre aplice de perete, fără prea multe decorațiuni, lustre sau chiar plafoniere moderne, dacă stilul decorativ permite o astfel de alegere. Este important ca holul să nu fie deloc întunecat pe traseu, corpurile de iluminat, chiar dacă sunt mici, să fie amplasate la distanțe egale unul de celălalt, iar la capătul holului să existe o sursă de lumină puternică, pentru a contrasta cu cele mai puțin generoase de pe traseu.
Încearcă să mărești vizual spațiul
Pentru a da un plus de înălțime unui hol, poziționează aplice de perete și spoturi luminoase la nivelul ochilor. De asemenea, ai posibilitatea de a alungi vizual un hol îngust prin poziționarea unor LED-uri sau felinare la nivelul podelei. Acest lucru va face ca privirea să meargă în jos, către lumină, iar spațiul să pară mai generos și deosebit de spectaculos. Totodată, oglinzile pot valorifica zona de la intrare în casă, însă într-un hol cu oglinzi este indicat să folosești o lumină difuză.
Alege corpuri suspendate pentru tavanele înalte
Un hol mare, cu un tavan înalt, poate fi foarte bine pus în valoare de un candelabru superb. Corpurile de iluminat suspendate sunt o adevărată piesă statement și atrag atenția foarte ușor, însă nu sunt o opțiune decât pentru încăperile foarte înalte. În caz contrar, dacă tavanul holului este prea jos, un produs suspendat va induce un sentiment de claustrofobie.
Holul casei nu trebuie privit doar ca un simplu culoar de trecere. Acesta trebuie să servească unui scop funcțional și să ofere o lumină adecvată spațiului, pentru a transforma zona de primire într-una spectaculoasă, pe care să o invidieze toți cei care-ți vor vizita casa.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|