Anul 2008 va fi un an de nota 10 în istoria postului ACASĂ şi va marca o încununare a succesului. Şi cum se întâmplă în poveşti, o adevărată sărbătoare durează nu o zi, nu două, ci mai multe.
Vineri, 1 februarie, telenovela “Inimă de ţigan”, tot de la orele 20.30, le va face fanilor săi un cadou de proporţii pentru că din acea dată, de luni până joi, episodul va fi mai lung decât a fost până acum astfel, fiecare episod va dura o oră şi jumătate.
Tot vineri, de la orele 22.00, timp de o oră, ACASĂ va prezenta o ediţie specială a emisiunii “Poveştiri de noapte”, în cadrul căreia vor fi transmise în direct, imagini în exclusivitate de la petrecerea de 10 ani, la care se strîng toate vedetele postului şi cei care trăiesc în fiecare zi în spiritul ACASĂ.
Ziua de sâmbătă, 2 februarie va fi una copleşitoare pentru că telespectatorii vor avea ocazia unică de a retrăi cele mai frumoase momente petrecute ACASĂ.
Foarte matinal, Cabral va începe ziua alături de publicul de ACASĂ încă de la orele 10.00 şi în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii “Poveştiri adevărate” va încerca să facă un remember. Va avea invitaţi de peste hotare cărora ACASĂ le-a influenţat viaţa şi va face o trecere în revistă cu cei care de-a lungul timpului, de la actori, politicieni, sportivi au crescut, au iubit, au trăit ACASĂ.
Pe parcursul zilei vor exista intervenţii ale Ioanei Mariei Moldovan şi ale lui Dragoş Stănescu cu multe surprize pentru telespectatori.
De la orele 13.15 ACASĂ va transmite filmul nominalizat la Oscar “Ana şi Regele” (Anna and the King) care va transpune audienţa într-o poveste extrem de romantică a secolului XIX. Fanii telenovelei “Tequila cu suflet de femeie” au acum un motiv de bucurie pentru că, de la orele 16.30, ACASĂ a programat o ediţie specială a emisiunii “Cristina Show”, unde printre invitaţi se vor afla Angelica Rivera şi Eduardo Yanez.
Imediat după, de la orele 17.30, Cabral revine în direct ACASĂ în studioul “Poveştirilor adevărate” pentru a sărbărori într-o ediţie extraordinară de 3 ore aniversarea a 10 ani de ACASĂ. Adela Popescu, Nicoleta Luciu, Lucian Viziru, Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol sunt doar câteva dintre vedetele postului care vor spune “La mulţi ani ACASĂ”. O ediţie strălucitoare, fastuoasă cu multe surprize pentru şi de la invitaţi.
Şi seara de 2 februarie va fi una deosebită pentru că deşi de obicei nu este programată sîmbăta, telenovela “Inimă de ţigan” îşi va aştepta telespectatorii la aceeaşi oră, 20.30 cu noi aventuri ale Irinei şi ale lui Codruţ.
Iar ziua va fi încheiată maiestuos, întrucît de la orele 22.00, ACASĂ îşi va trimite telespectatorii într-o atmosferă “Ca în rai” – “Just Like Heaven”, căci acesta este titlul filmului de la “Cinema ACASĂ” care îi are ca protagonişti pe Reese Witherspoon şi Mark Ruffalo. O emoţionantă poveste despre modul în care iubirea depăşeşte invizibila graniţă dintre cer şi pămînt.
Începînd de duminică, 3 februarie, de la orele 11.00, revine ACASĂ cea mai bună emisiune culinară “Acasă în bucătărie” prezentată de Simona Mihăescu, vedeta care împlineşte în această perioadă 10 ani de cînd trăieşte şi iubeşte ACASĂ. Ea revine pe micul ecran cu noi invitaţi şi reţete care mai de care mai delicioase.
De la orele 13.00, telespectatorii se pot aşeza comod în canapea pentru a urmări o poveste emoţionantă de iubire: “Inelul”.
Tot duminică, de la orele 16.30, cea mai îndrăzneaţă emisiune “De 3 x femeie - În al nouălea cer” revine ACASĂ cu de 3 x mai mulţi prezentatori. Adela Popescu şi Cabral vor încerca să găsească talente, să descopere noi vedete, să dovedească că viaţa poate fi un roman dacă se găsesc cuvintele potrivite, totul într-un nou format al emisiunii “De 3 x femeie - În al nouălea cer”.
De la orele 18.30, ACASĂ redifuzează serialul cîştigător al premiilor Emmy şi Globul de Aur: “Betty cea urîtă din New York”. Iar seara se va încheia într-o atmosferă caldă şi foarte romantică pentru cei care aleg să urmărească la “Cinema ACASĂ” de la orele 21.30 filmul “Jurnalul” – “The Notebook”.
Şi cea de-a patra zi specială marcată de aniversarea a 10 ani ACASĂ, este cea de luni, 4 februarie, cînd de la orele 22.00 “Poveştirile de noapte” îţi vor prezenta în continuare ultimele noutăţi, ultimele scandaluri şi zvonuri din viaţa tumultoasă a persoanelor publice.
De luni până joi, Cabral şi Mircea Solcanu, îi vor ţine la curent pe telespectatori cu tot ceea ce întîmplă în viaţa vedetelor autohtone. Luni, imediat după “Poveştiri de noapte”, de la orele 22.30 începe al doilea sezon al comediei romantice “Războiul sexelor”.
Telespectatorii vor putea urmări acest serial de luni pînă joi, mai devreme decît erau obişnuiţi, de la orele 22.30. Începînd cu episodul difuzat luni, Adela Popescu va interpreta o tânără răsfăţată, venită din străinătate care va intra în conflict cu Ema.
O grilă foarte specială care va acapara atenţia telespectatorilor şi îi va ajuta să evadeze într-o lume primitoare, plină de căldură, în care se vor sărbători 10 ani de poveste, ACASĂ.
05:45 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
07:45 | Speranta si mandrie 60 min
|
08:45 | Inimi singuratice 75 min
|
10:00 | Inima tradata 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Vise desenate 60 min
|
14:00 | Dallas 60 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Vremea iubirii 60 min
|
17:00 | Marea si marea iubire 120 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
21:00 | Speranta si mandrie 60 min
|
22:00 | Dallas 60 min
|
23:00 | Inimi singuratice 75 min
|
00:15 | Dreptul la iubire 45 min
|
01:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
03:00 | Capcana razbunarii 120 min
|
05:00 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|