Pe platourile din Buftea, a inceput “Razboiul sexelor”

Pe platourile din Buftea, a inceput “Razboiul sexelor”
Data publicarii: 31 Iulie 2007

“Războiul sexelor” este prima comedie romantică produsă de MediaPro Pictures pentru ACASĂ. Luni, 30 iulie, a fost o zi încărcată de emoţia începutului, dar în acelaşi timp plină de momente amuzante care au destins atmosfera de la filmări.

La ora 10 s-a dat “Acţiune!” şi cu această ocazie Diana Dumitrescu şi Alexandru Papadopol, protagoniştii acestui serial, şi-au declarat şi ei “război”.

“A fost o zi foarte interesantă şi foarte frumoasă. Sunt fericită că m-am întors la muncă şi îmi place oboseala pe care o simt acum, o oboseală aparte, care mă mulţumeşte pentru că ştiu că am făcut ceva folositor”, a povestit Diana la sfârşitul zilei de filmare.

Alexandru Papadopol este şi el foarte încântat de rezultatul primei zile de muncă: “Oricâte repetiţii am făcut până acum, tot a fost o zi încărcată de emoţii pentru că a fost prima zi de filmare. Sunt convins că serialul va avea succes”, a declarat vedeta ACASĂ.

Emoţiile nu i-au lipsit nici Stelei Popescu, care se declară foarte bucuroasă că a început acest proiect: “Întotdeauna începuturile sunt pline de emoţii. Este prima oară când lucrăm cu această echipă şi ne străduim să iasă excelent.” La rândul lui, Alexandru Arşinel s-a simţit ca într-o familie în noul colectiv, alături de oameni care “îl tratează cu multă simpatie”.

În această primă zi de filmare, alături de ei, au “participat” la “Războiul sexelor” şi Pavel Bartoş şi Alina Grigore. Ziua de filmare s-a încheiat cu o sticlă de şampanie şi cu dorinţa tuturor actorilor de a reveni a doua zi şi de a reintra cât mai repede în pielea personajelor. Urmează să intre în scenă şi Marian Râlea, Tora Vasilescu, Ioana Scărlătescu.

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Inimi sfaramate
    120 min
    08:00 Condamnati la iubire
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Rivala mea
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Kavya
    60 min
    17:00 Pana ce banii ne vor desparti
    120 min
    19:00 Inimi sfaramate
    120 min
    21:00 Condamnati la iubire
    60 min
    22:00 Cennet
    60 min
    23:00 Burlacii: Foc in paradis
    105 min
    00:45 Un destin la rascruce
    60 min
    01:45 Iubirea din mine
    60 min
    02:45 Leyla
    105 min
    04:30 Pana ce banii ne vor desparti
    90 min
    06:00 Inimi sfaramate
    120 min
Modifică setările cookies