“Ne-am cunoscut acum 6 luni şi de atunci am încercat să petrecem cât mai mult timp împreună. Ea vine să mă vadă în Columbia şi eu mă duc la Miami de câte ori am ocazia. Acest lucru se întâmplă oricum, de cel puţin o dată pe lună, când mă duc să-mi văd copiii. Ivelin e o femeie foarte frumoasă şi talentată. Ne iubim foarte mult şi suntem bucuroşi pentru că şi copiii noştri se înţeleg bine”, a mărturisit actorul.
Osvaldo a mai fost căsătorit de două ori, iar acum fosta lui soţie, Carmen Dominicci, se pregăteşte de nuntă. El a anunţat că nu va putea asista la evenimentul care va avea loc la Puerto Rico din cauza programului de la filmări.
“Îi doresc lui Carmen toată fericirea din lume pentru că o merită. Ea şi Fernando del Rincón au o relaţie frumoasă de 3 ani, ştiu că el o iubeşte şi este un tată vitreg foarte bun pentru copilul meu. Mi-ar plăcea să pot fi prezent la nunta lor, dar pentru că nu se va putea, voi fi acolo cu sufletul”, a mai adăugat interpretul lui Alejandro de la Vega.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | Domenica 60 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Domenica 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 135 min
|
| 04:15 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|