“Betty cea urâtă", cea mai tare telenovelă a tuturor timpurilor revine ACASĂ!

“Betty cea urâtă , cea mai tare telenovelă a tuturor timpurilor revine ACASĂ!
Data publicarii: 31 Ianuarie 2007

După ce în 2001 ACASĂ a transmis, în premieră europeană “Betty cea urâtă”, declanşând o adevărată “bettymania” în România, telenovela-fenomen revine tot ACASĂ. Cei care credeau că nu se vor îndrăgosti niciodată de o femeie urâtă, s-au înşelat, pentru că nu o ştiau pe Betty, dar vor avea acum ocazia să o întâlnească!

Povestea tinerei urâte care visează la o dragoste frumoasă cu şeful firmei unde ea este secretară cucereşte, de la început, prin umor, realism, ineditul situaţiei. Este prima telenovelă din istorie a cărei protagonistă este o urâtă!

Succesul lui Betty nu s-a oprit odată cu terminarea difuzării telenovelei. Datorită isteriei create de “Yo soy Betty, la fea” în toată lumea, au apărut alte 6 versiuni ale acestei telenovele în ţări precum Germania, Olanda, Mexic şi Rusia. Iar versiunea americană, “Ugly Betty” – produsă de Salma Hayek- a câştigat anul acesta două Globuri de Aur pentru “Cea mai bună actriţă ântr-o telenovelă” şi “Cea mai bună telenovelă”.

Peste tot pe unde a fost transmisă (92 de ţări!) “Betty cea urâtă” a devenit un adevărat fenomen social, fiind şi astăzi singura telenovelă din lume care a reuşit această performanţă. Preşedinţi, primari s-au folosit de pauzele publicitare de la “Betty” pentru a se face auziţi, pentru ca mesajele lor să ajungă la populaţie. Cele mai importante ziare naţionale de pe toate continentele au dedicat mii de pagini acestui fenomen numit “Betty”. Cele mai vândute reviste din lume au ţinut să o aibă, măcar pentru o dată, pe coperta lor, pe Betty cea urâtă.

“Betty cea urâtă” este telenovela care a reuşit ce nu a reuşit nimeni: să unească lumea, rupând barierele religioase, lingvistice, geografice, sociale, politice, culturale. Şi asta pentru că toată lumea a văzut-o pe Betty, o planetă ântreagă s-a îndrăgostit de ea! Din China, până ân Israel, din India până în Filipine, din Malaezia până ân SUA, din Spania până în Africa de Sud.

Fenomenul a fost istovitor pentru protagonistă, Ana-Maria Orozco, care, înafara faptului că, pe timpul filmărilor, a divorţat, după ce le-a terminat, şi-a încheiat definitiv cariera actoricească. Şi asta pentru că a ştiut că nici un alt rol pe care urma să-l primească nu va putea să ajungă la înălţimea lui Betty...

Sutele de milioane de telespectatori de pe toate continentele, care au urmărit zilnic aventurile eroinei lor preferate, au încurajat un prosper comerţ cu tot felul de obiecte purtând marca Betty- păpuşi, tricouri, poze, postere, reviste cu benzi desenate, cărţi de joc, şepci, etc, toate purtând obligatoriu chipul eroinei lor îndrăgite.

Odată cu împlinirea a 9 ani, ACASĂ face acest cadou extraordinar publicului său: începând din 5 februarie, de luni până duminică, de la orele 18.30, ACASĂ va difuza telenovela “Betty cea urâtă”.

Program Acasa TV
  • Marți
  • 05:45 Flori insangerate S2
    120 min
    07:45 Speranta si mandrie
    75 min
    09:00 Inimi singuratice
    60 min
    10:00 Dragoste de neinvins
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Dreptul la iubire
    60 min
    13:00 Vise desenate
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Vremea iubirii
    60 min
    17:00 Dragostea vietii mele
    120 min
    19:00 Flori insangerate S2
    120 min
    21:00 Speranta si mandrie
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Inimi singuratice
    75 min
    00:15 Dreptul la iubire
    60 min
    01:15 Flori insangerate S2
    120 min
    03:15 Leylifer
    105 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    05:45 Flori insangerate S2
    120 min
Modifică setările cookies