Ca un mic uragan care rade totul în cale, Brenda Asnicar a apărut în televiziunea argentiniană şi s-a impus ca o adevărată revelaţie. Antonella, personajul interpretat de ea în telenovela „Răţuşca cea urâtă”, este rea, simpatică şi foarte dezinvoltă. „M-am distrat mult interpretând o rea”, spune Brenda, care mărturiseşte că nu are nimic în comun cu Antonella, nu seamănă deloc cu ea.
Înainte de rolul din „Răţuşca cea urâtă” (2007-2008), Brenda a apărut într-un show pentru copii, "Cantaniño” (2001), şi a fost moderatoarea unei emisiuni de televiziune pentru copii, „Chicos argentinos” (2005), difuzată de Canal 7.
Pentru a primi rolul Antonellei a trecut printr-un casting exigent. „Am susţinut şase sau şapte probe, a fost destul de complicat. Nu mi s-a spus ce personaj voi interpreta; iniţial, am dat probe pentru personajul bun, dar le-a plăcut mai mult cum mi-a reuşit reaua. Şi mie mi-a plăcut. Când am citit scenariul mi-am zis: vreau să fac asta”.
Întrebată ce ar alege între muzică şi actorie, Brenda a mărturisit: „Mi-ar plăcea mult să cânt dar, din păcate, nu am avut niciodată timp suficient ca să studiez, am însă o profesoară de teatru, Mónica Veroni, care este genială. Ştiu că este foarte dificil să cânţi şi să joci, ca Thalía, de exemplu, de aceea profit de toate oportunităţile care-mi apar în cale. Dacă trebuie să fiu actriţă, sunt actriţă şi dacă mi se cere să cânt, cânt, aşa cum s-a întâmplat în „Răţuşca cea urâtă”, unde a fost o combinaţie din amândouă”.
Anul acesta Brenda va apărea în show-ul lui Marcelo Tinelli, „Patinando por un sueño”.
Carte de vizită
Nume real: Brenda Daniela Mendoza Asnicar
Nume de alint: Bren
Data şi locul naşterii: 17 octombrie 1991, Buenos Aires, Argentina
Mama: Adriana
Tatăl: Gustavo
Fraţi: Iván
Înălţime: 1,59 m
Greutate: 50 kg
Dimensiuni: 90-61-87
Ochi: căprui
Păr: şaten
Hobby-uri: dansul,muzica,actoria
Motto: Ai doar o viaţă,aşa că trăieşte-o!
Studii: Colegiul Nuevo de las Lomas din San Isidoro, oraşel de lângă Buenos Aires
Muzica preferată: toate genurile, însă îi place în mod deosebit Reik, Britney Spears, Jack Johnson, Bebe şi Julieta Venegas
Mascotă: un căţel, Blondie, pe care l-a primit când a împlinit 15 ani
Discografie: “Caminos” (2005), “Patito feo” (2007)
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:00 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 02:30 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 03:30 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 04:30 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|