Christian Chávez a debutat în teatru, cu un rol într-un musical

Christian Chávez a debutat în teatru, cu un rol într-un musical
Data publicarii: 26 Iunie 2007

Christian Chávez şi-a făcut debutul în teatru, în musicalul “Hoy no me puedo levantar”. Cântăreţul a avut la dispoziţie doar cinci zile să intre în pielea personajului său, Colate, despre care spune că e complex, carismatic dar are temeri şi îndoieli.

Participarea lui Christian la acest proiect deschide drumul şi celorlalţi componenţi ai formaţiei RBD pentru a se implica şi în alt gen de proiecte.  Actorul a fost vizibil emoţionat dorind să-şi interpreteze cât mai bine rolul în faţa familiei, a colegilor din RBD şi a tuturor celor veniţi să-i fie alături.

La sfârşitul spectacolului, însuşi regizorul Nacho Cano a urcat pe scenă spunând că este foarte mulţumit de prestaţia lui Christian şi de felul în care acesta a construit personajul şi a improvizat în unele locuri.

Christian a declarat că nu şi-a imaginat niciodată că va interpreta acest personaj şi că pentru el este un vis devenit realitate.Totodată el a ţinut să precizeze că nu va renunţa la trupa care l-a consacrat şi cu care a cunoscut succesul la nivel mondial.

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    08:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:00 Domenica
    60 min
    10:00 Iubirea din mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Domenica
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Adevar ascuns
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Rosalinda
    60 min
    01:00 Domenica
    60 min
    02:00 Speranta si mandrie
    180 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies