Din 19 martie, zilnic, de la ora 18:30 - “Victoria”, povestea unui nou început

Din 19 martie, zilnic, de la ora 18:30 - “Victoria”, povestea unui nou început
Data publicarii: 19 Martie 2008

Pe 19 martie, ACASĂ are loc marea premieră a telenovelei “Victoria”(“Victoria”), care va fi difuzată zilnic de la orele 18.30. “Victoria” este povestea emoţionantă a unei femei mature, care mai dă o şansă iubirii îndrăgostindu-se de un bărbat mai tânăr.

Telenovela se filmează în Columbia şi îi are ca protagonişti pe marii actori Victoria Ruffo, Arturo Peniche şi Mauricio Ochmann, care vor face parte dintr-un triunghi amoros.

Victoria Ruffo, cunoscută publicului din România din succesul “Mama vitregă”, revine ACASĂ, de data aceasta într-o producţie Telemundo. Referindu-se la scenariul telenovelei, actriţa în vârstă de 45 de ani, a declarat că aceasta demonstrează că ”viaţa nu se termină după un divorţ şi poţi să o iei de la capăt la orice vârstă”. Victoria a mai adăugat că este foarte mândră de faptul că joacă într-o telenovelă care-i poartă numele.

Arturo Peniche, cunoscut publicului ACASĂ din telenovelele “Zorro”, “Intrusa”, “Uzurpatoarea” şi “Cântec de iubire”, consideră că “o femeie are dreptul de a-şi reface viaţa în orice situaţie. Telenovela “Victoria” arată puterea şi perseverenţa unei femei, dar şi greşelile pe care le face un bărbat într-o căsnicie”.

În această telenovelă, Arturo interpretează un avocat infidel, care are concepţii tradiţionale în ceea ce priveşte căsnicia. El consideră că bărbatul trebuie să muncească, iar femeia să se ocupe de treburile casnice şi de copii. Arturo este încântat de rolul său şi a declarat: “Sunt mândru că-l interpretez pe Enrique Mendoza. Faptul că nu am nimic în comun cu el şi că nu sunt de acord cu comportamentul lui reprezintă o provocare şi mai mare pentru mine ca actor, pentru că trebuie să-l fac să fie credibil”.

Mauricio Ochmann care a interpretat rolul lui Ignacio în telenovela “Micuţul Frijolito”, difuzată ACASĂ, spune despre telenovela “Victoria” că: “prezintă sfârşitul unei etape şi arată cum o femeie învaţă din nou să trăiască”.

Andrea López, care interpretează personajul Tatiana, amanta lui Enrique, a putut fi urmărită ACASĂ în telenovelele “Zorro” şi “Luna”.

Alături de ei, din distribuţie mai fac parte Geraldine Bazán, Laura Perico, Margalida Castro, Diana Quijano, María Elena Doering, Ricardo Abarca şi Javier del Giudicce.

Anul trecut, la o lună şi jumătate după ce a debutat în Mexic, “Victoria” a reuşit performanţa de a fi urmărită în medie de 1 milion de telespectatori cu vârste între 18 şi 49 de ani, fiind cea mai de succes telenovelă produsă de Telemundo din acel moment. Telespectatorii au fost atraşi încă de la primele episoade de povestea Victoriei, care, la vârsta de 50 de ani, este nevoită să ia viaţa de la capăt după ce soţul ei a părăsit-o pentru o femeie cu 20 de ani mai tânără decât ea.

Victoria reuşeşte să treacă peste trauma divorţului şi se transformă din soţie în femeie de afaceri. La un moment dat ea se îndrăgosteşte de un bărbat mai tânăr, Jeronimo dar problemele pe care trebuie să le înfrunte pentru a fi fericită sunt foarte multe: fiicele ei o învinovăţesc că a intrat într-o relaţie cu un bărbat mai tânăr, Enrique, fostul soţ, va face tot posibilul să se reîntoarcă la ea, iar fiul lui Jeronimo, Martin se opune acestei relaţii sperând că părinţii lui se vor împăca la un moment dat. Singurul care o susţine pe Victoria în a-şi reface viaţa este fiul ei, Santiago (Ricardo Abarca).

Pe lângă infidelitate, divorţ şi relaţia de iubire dintre o femeie şi un bărbat mai tânăr, această producţie abordează şi alte teme captivante precum: conflictul dintre generaţii, sarcina în afara căsătoriei, violenţa domestică şi consumul de droguri.

 

Program Acasa TV
  • Luni
  • 05:45 Flori insangerate S2
    120 min
    07:45 Speranta si mandrie
    75 min
    09:00 Inimi singuratice
    60 min
    10:00 Dragoste de neinvins
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Dreptul la iubire
    60 min
    13:00 Vise desenate
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Vremea iubirii
    60 min
    17:00 Dragostea vietii mele
    120 min
    19:00 Flori insangerate S2
    120 min
    21:00 Speranta si mandrie
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Inimi singuratice
    75 min
    00:15 Dreptul la iubire
    45 min
    01:00 Flori insangerate S2
    135 min
    03:15 Leylifer
    105 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    05:45 Flori insangerate S2
    120 min
Modifică setările cookies