Gabriela Spanic, Valeria San Román din „Tărâmul pasiunii”, este gravidă în patru luni

Gabriela Spanic, Valeria San Román din „Tărâmul pasiunii”, este gravidă în patru luni
Data publicarii: 18 Martie 2008

Actriţa venuzueleană a început anul plină de speranţe, este îndrăgostită, aşteaptă primul ei copil şi este convinsă ca rolul de mamă este cel mai bun din toată cariera ei.

Anul trecut a fost unul dur pentru îndrăgita actriţă, pe care telespectatorii ACASĂ au văzut-o în numeroase roluri memorabile în telenovele precum „Uzurpatoarea”, „Pentru iubirea ta”, „Intrusa”, „Răzbunarea”, „Prizoniera” şi „Tărâmul pasiunii”. Gaby a suferit şi s-a temut pentru sora ei a cărei viaţă a atârnat de un fir de păr după ce a suferit un accident cerebral. În anul acesta, însă, a păşit cu dreptul - are un logodnic, Neil Pérez, şi va deveni mamă.

Cum ţi s-a schimbat viaţa în 2008?
Dumnezeu există şi există şi miracole! Sunt mulţumită şi foarte recunoscătoare pentru că sunt sănătoasă, pentru că persoanele dragi mie sunt bine şi pentru că va deveni realitate visul oricărei femei: acela de a fi mamă. Întotdeauna mi-am dorit să am o familie frumoasă şi de curând acest vis a prins contur.

Cum a apărut Neil în viaţa ta?
L-am cunoscut la mine acasă, la o petrecere privată pe care am organizat-o, a fost dragoste la prima vedere. Este cel mai frumos cadou pe care mi l-ar fi putut face Dumnezeu. Să îl am pe Neil alături este o binecuvântare şi îi multumesc în fiecare zi Celui de Sus pentru asta.

Şi imediat ai rămas însărcinată. A fost ceva premeditat?
Nu, însă când m-a cucerit, Neil mi-a spus că şi-ar dori să fiu mama copiilor lui. Eu i-am răspuns că trebuie să te gândeşti mult la asta, să planifici... şi s-a întâmplat pe negândite.

Cum i-ai dat vestea?
Când am bănuit că sunt gravidă, m-am dus singură la control, în Miami, şi a rămas să ne vedem în Venezuela. În prima noapte nu i-am spus nimic, am aşteptat ziua următoare, când am fost într-o excursie cu barca. Cumpărasem o jucărie de pluş şi o felicitare cu un bebeluş pe care le-am ascuns sub pareo. Când a apus soarele, i-am dat cadoul. După ce m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat, Neil s-a aruncat în apă şi a început să strige ca un nebun: „Voi fi tată! Voi fi tată!”

Esti gravidă în patru luni. Cum te simţi?
Fenomenal. Nu am nici ameţeli, nici greţuri, sunt hiperactivă. Nu m-am simţit ca o femeie însărcinată până în urmă cu o săptămână, când mi-am dat seama cât de mult mi-a crescut burtica, mi-am pus mâinile pe ea şi am simţit cum mişcă bebeluşul. A fost un moment foarte frumos, deoarece ne-am imaginat că ne spune: „Sunt aici, vă iubesc!”

Îi vorbeşti bebeluşului, aşa cum fac multe femei însărcinate?
Da. I-am cerut să nu fie prea plângăcios, i-am spus că voi fi o mamă bună şi că îl voi iubi mult. De asemenea, îi vorbesc despre tatăl lui.

Ai avut pofte?
Doar o dată. Mie îmi plac dulciurile, dar mi-a fost poftă de îngheţată de ciocolată. Era două dimineaţa şi bietul Neil a trebuit sa se ducă să-mi cumpere.

Te imaginezi în rol de mamă?
Eu provin dintr-o familie numeroasă, am şase nepoţi şi 35 de veri. Am schimbat scutece, am hrănit cu biberonul, aşa că am multă experienţă.

Te-ai gândit ce gen de educaţie îi vei da copilului tău?
Eu cred că nu trebuie să îi sufocăm pe copii cu grija noastră, că trebuie să le dăm libertatea şi motivaţia ca să fie siguri pe ei însăşi. Vreau să îmi învăţ copilul că în viaţă sunt şi greutăţi. Consider că este metoda ideală pentru a-i face conştieţi pe copii că părinţii lor nu vor trăi veşnic ca să îi ocrotească.

Sarcina ta a venit într-o perioadă de pauză profesională. Vei sta mult timp departe de platourile de filmare?
Mi-ar plăcea să stau cu copilul meu în primele luni, dar nu mă gândesc să-mi abandonez cariera. Întotdeauna am fost foarte independentă şi consider că mai am încă multe de demonstrat în plan profesional. Lui Neil i-am spus clar că sunt o femeie care nu depinde de nimeni.

Îţi doreşti băiat sau fetiţă?
Ştiu că va fi băiat, deoarece l-am vistat şi l-am rugat asta pe Dumnezeu. Dacă va fi fată, o voi iubi la fel de mult, însă nu cred că mă înşel.

Vrei să le transmiţi ceva fanilor tăi?
Mulţumesc pentru iubirea pe care mi-o purtaţi. Ştiu că vă bucuraţi mult că voi fi mamă, deoarece este cel mai bun rol pe care-l voi interpreta vreodată.

 

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2026
    30 min
    09:30 iBani - Acasa primavara 2026
    30 min
    10:00 Comoara inimii
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Inima alege
    120 min
    23:30 Inima nu minte
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    105 min
    02:15 Pariu cu destinul
    120 min
    04:15 Inima alege
    105 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies