Faptul că Eduardo a vorbit în public despre Itatí care va fi mămica unei fetiţe, în condiţiile în care aceasta a ţinut secret sexul viitorului ei copil, a scos-o din sărite pe mignona actriţă. „Eu nu vreau să mă cert cu Eduardo în public. Este o lipsă de respect faţă de mine şi de soţul meu, eu şi Santamarina ne-am despărţit în urmă cu patru ani şi nu ne mai uneşte nimic în afara de fii noştri, Eduardo şi Roberto”.
Itatí şi-a amintit cu această ocazie şi de perioada grea pe care a trăit-o după ce a rămas singură, cu doi copii de crescut.
„Este dificil să fii mamă divorţată, să înfrunţi singură societatea, greutăţile, să îţi creşti singură copii, să vrei să îţi întemeiezi o nouă familie şi să mai faci încă un copil. Indiferent ce spune Eduardo, fetiţa pe care o voi naşte nu este a lui. El nu mai face parte din viaţa mea”, a precizat Itatí furioasă.
Actriţa consideră lipsite de respect declaraţiile făcute de fostul ei soţ despre familia ei actuală. „Este ultima oară când mai vorbesc despre Eduardo Santamarina, despre viaţa mea personală. Sunt foarte fericită, urmează să nasc, sunt căsătorită, gata, pâna aici”.
Telespectatorii ACASĂ au văzut-o pe Itatí Cantoral în telenovelele „Sărmana María” (Soraya), „Iubire fără de păcat” (Raquel) şi „Văduva Blanco” (Alicia Guardiola).
UPDATE! La câteva zile după ce pe Eduardo Santamarina l-a mâncat limba
şi a dezvăluit sexul copilului pe care urmează să-l nască fosta lui soţie, Itatí a făcut public numele pe care-l va purta micuţa - María Itatí.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | Domenica 60 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Domenica 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 180 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|