Curtat de cei de la TV Azteca, care îşi doreau să-l seducă pe Juan Soler cu niste proiecte, astfel încât acesta să părăsescă Televisa, actorul a negat că ar fi negociat cu ei şi se pare că a acceptat să joace în viitoarea telenovelă al cărei producător este Emilio Larrosa.
Larrosa este producătorul unor telenovele de succes care au fost difuzate de ACASĂ: "Femei înşelate", "Perla, cărările iubirii" şi "Pădurea blestemată".
Telespectatorii ACASĂ l-au mai văzut pe Juan Soler în telenovelele„Pariul iubirii” (Gabriel Durán), „Suflete pereche” (Alejandro Ruíz Calderón), „Cealaltă femeie” (Alvaro Ibáñez),„Iubire fără de păcat” (Octavio Allende) şi „Ángela” (Mariano Bautista Solórzano).
Juan Soler, care a implinit pe 19 ianuarie 2009 43 de ani, este căsătorit cu actriţa Maki (din decembrie 2003) şi are trei fete: Valentina (17 ani), care trăieşte în Argentina, copil rezultat dintr-o relaţie anterioară celei actuale, Mía şi Azul, fiicele lui şi ale lui Maki. Actorul şi-a petrecut Sărbătorile de iarnă la Miami, Florida, împreuna cu familia - Maki şi cele două fetiţe.
Telespectatorii ACASĂ îl pot vedea pe Juan Soler în telenovelele „Pe cuvânt de femeie”, de luni până duminică, de la ora 18:30, şi „Dragoste nebună”, sâmbătă şi duminică, de la ora 10:00.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 90 min
|
| 00:30 | Un destin la rascruce 75 min
|
| 01:45 | Iubirea din mine 60 min
|
| 02:45 | Leyla 105 min
|
| 04:30 | Pana ce banii ne vor desparti 90 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|