"Pe tocurile Evei": Povestea unui adevărat macho, nevoit să trăiască precum o femeie

Pe tocurile Evei : Povestea unui adevărat macho, nevoit să trăiască precum o femeie
Data publicarii: 16 Iulie 2008

Pe 22 iulie, de la ora 22:30, ACASĂ are loc marea premieră a telenovelei columbiene de mare succes “Pe tocurile Evei” (En los tacones de Eva)”. De luni până vineri, telespectatorii se vor reîntâlni cu Jorge Enrique Abello, actorul care i-a cucerit în “Betty cea urâtă”. El revine ca protagonist în rolul unui macho nevoit să trăiască precum o femeie pentru a recuceri iubirea vieţii sale.

Rolul din “Pe tocurile Evei” i-a adus lui Jorge Enrique Abello premiul “Columbian Television Award” pentru cel mai bun actor în rol principal: “Mi s-a părut destul de grea transformarea în femeie, pentru că este neplăcut să porţi tocuri, fuste, dresuri şi machiaj. Acum înţeleg de ce sunt femeile mai mereu prost dispuse”, a glumit actorul recunoscând că este foarte mulţumit de rezultatul provocării pe care a trebuit să şi-o asume. ”Cred că am reuşit să depăşesc linia foarte subţire ce separă umorul de ridicol” a adăugat Jorge.

Pentru a interpreta cât mai credibil personajul feminin Eva, Jorge Enrique Abello a făcut nenumărate repetiţii pentru voce, a exersat privirea feminină, dar şi felul în care îşi exprimă emoţiile.

Protagonista telenovelei, Monica Lopera, spune despre Isabella, rolul său din “Pe tocurile Evei”: “A fost o provocare enormă pentru mine, deoarece Isabella este o femeie matură şi foarte complexă, care are şi un copil. Mama mea m-a ajutat foarte mult la secvenţele cu fiul meu din telenovelă pentru că şi ea a devenit mămică de la o vârstă fragedă. Un alt ajutor a venit din partea lui Jorge, un coleg extraordinar, un adevărat profesionist, care mi-a transmis încredere şi linişte. Am devenit foarte buni prieteni.”

“Pe tocurile Evei” readuce în faţa telespectatorilor de ACASĂ actori cunoscuţi şi îndrăgiţi de publicul din România precum Manuela Gonzales (“Singura şi disponibilă”), Carlos Barbosa (“Răzbunarea”), Patrick Delmas (“Ecomoda” , ”Betty cea urâtă”) şi mulţi alţii.

Telenovela “Pe tocurile Evei”, oferită de ACASĂ publicului român, este o poveste de iubire bazată pe inegalitatea sexelor, care va capta atenţia telespectatorilor încă din primele episoade, atât prin comicul de situaţie, cât şi prin secvenţele filmate în locuri exotice din Columbia. Marea premieră are loc pe 22 iulie, iar telenovela va fi difuzată ACASĂ, de luni până vineri, de la ora 22:30.

 

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2026
    30 min
    09:30 iBani - Acasa primavara 2026
    30 min
    10:00 Comoara inimii
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Inima alege
    120 min
    23:30 Inima nu minte
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    105 min
    02:15 Pariu cu destinul
    120 min
    04:15 Inima alege
    105 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies