"Cand am urcat prima oara pe scena, am avut emotii mari, dar am fost primita foarte frumos, trupa se bucura de mare succes si publicul stia cuvant cu cuvant versurile, iar asta m-a ajutat foarte mult. Iar aplauzele de la sfarsitul concertului m-au facut foarte fericita. Dj Project este o trupa care imi place foarte mult, ii ascult de cand s-au lansat, stiu toate piesele. Simt ca aceasta este cea mai fireasca colaborare pe care puteam sa o am in acest moment", marturiseste Adela Popescu.
"Cu mai bine de o luna in urma am fost instiintati de Giulia ca este insarcinata. Am inceput de atunci sa cautam o voce care sa ne placa, sa se potriveasca cu amprenta vocala a acestui proiect, dar mai presus de acestea sa aiba o imagine curata, sa se legitimeze prin muzica si nu prin alte artificii de imagine. Printre persoanele cu care am discutat a fost si Adela Popescu, ne-am intalnit, am stat de vorba, am mers la studio, ea isi dorea, noi o placeam, vocea se potrivea, avea calitatile vocale necesare inclusiv o buna prestatie live, asa incat iata Adela Popescu este pentru cel putin un an noua solista Dj Project. Primele ei aparitii au fost foarte bune, invatase textul, ceea ce nu este usor pentru ca erau 10- 12 piese, in prealabil, noi am reimprimat piesele de concert cu vocea ei, cel putin la Focsani, Adela a cantat live impreuna cu publicul majoritatea pieselor din concert. Din punctul meu de vedere, Adela este adevarata profesionista si cred ca va avea o cariera de mare succes impreuna cu Dj Project", a declarat Emil Burloi, managerul trupei Dj Project.
Adela Popescu are parte de sustinerea iubitului ei, Radu Valcan care a insotit-o la primele concerte si va merge cu ea si la cele care vor urma de Revelion: "Radu a fost cu mine, ma sustine, e mandru de mine si ii place foarte mult sa ma auda cantand. O sa fie alaturi de mine si la concertele viitoare, asa ca de Anul Nou vom merge la Iasi, la Roman si la Vaslui daca programul ne permite. Este al doilea Revelion pe care il petrecem impreuna.", completeaza Adela, actrita din Pariu cu viata, serial care se va intoarce din februarie 2012 la PRO TV cu sezonul doi.
Adela Popescu si Dj Project pregatesc multe surprize muzicale pentru 2012 printre care si o piesa noua : "Am ascultat deja piesa cea noua si pot sa va spun ca este absolut superba", declara Adela. Iar Emil Burloi completeaza : "In primele saptamani din ianuarie, vom lansa si noul single Dj Project feat Adela caci asa se va numi proiectul de aici incolo".
05:45 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
07:45 | Speranta si mandrie 60 min
|
08:45 | Inimi singuratice 75 min
|
10:00 | Inima tradata 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Vise desenate 60 min
|
14:00 | Dallas 60 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Vremea iubirii 60 min
|
17:00 | Marea si marea iubire 120 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
21:00 | Speranta si mandrie 60 min
|
22:00 | Dallas 60 min
|
23:00 | Inimi singuratice 60 min
|
00:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:00 | Flori insangerate S2 105 min
|
02:45 | Capcana razbunarii 105 min
|
04:30 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
05:00 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
05:45 | Flori insangerate S2 120 min
|