Noul proiect extrem de ambiţios, pe care telespectatorii îl vor urmări ACASĂ din această toamnă, va fi unul de nivel european şi va avea cu siguranţă succes nu numai în România.
Bazat pe o documentare elaborată, scenariul scris de Simona Macovei şi Sorina Ungureanu este unul original, 100% românesc şi va fi regizat de Iura Luncaşu, care va lucra cu peste 40 de personaje, îmbinate într-o poveste care va captiva prin frumuseţe şi dramatism.
Alegerea celor ce vor interpreta personaje importante nu a fost deloc uşoară. În consecinţă, deşi începută acum 2 luni, etapa de casting nu a luat încă sfârşit şi a reprezentat un fenomen în sine. După cum declara, pentru Acasă Magazin, Mihai Ghior, director de casting, la numai 3 zile de la data anunţării probelor pentru rolul de protagonistă, echipa a fost asaltată cu nu mai puţin de 800 de e-mail-uri, iar în total, pentru personajele principale (atât negative cât şi pozitive) suma totală s-a ridicat rapid la 1000 de cereri. Doar pentru acestea, au fost nevoie de 6 zile de casting, de dimineaţa p\nă noaptea târziu.
Pentru Irina, personajul principal feminin au fost alese în primă fază 100 de fete, iar pentru Codruţ, protagonistul serialului aproximativ 50 de persoane. Bineînţeles, pe lângă actori şi pe lângă tineri foarte talentaţi care au trecut de diverse probe, distribuţia va conţine nume de referinţă ale scenei şi filmului românesc.
Potrivit Pro Tv Magazin, Gheorghe Dinică şi Marin Moraru au semnat deja contractul cu postul ACASĂ TV pentru această telenovelă, care îşi va începe difuzarea în această toamnă. Renumiţii actori au fost foarte încântaţi de scenariul producţiei şi mai ales de roluri, pentru că, până acum ei nu au mai interpretat şi nu s-au mai întâlnit cu astfel de personaje.
Şi dat fiind că programul de filmare va fi foarte dens şi rolurile complexe, cei doi actori au ales să îşi păstreze doar rolurile actuale din teatru şi nu vor mai intra în alte proiecte cinematografice.
Până la toamnă, când publicul din România se va bucura de apariţia noii telenovelei, telespectatorii îi pot urmări în continuare pe actorii din telenovelele “Iubire ca în filme” şi “Daria, iubirea mea.”
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
08:00 | Fie ce-o fi! 120 min
|
10:00 | Dragoste de neinvins 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Ingerul razbunarii 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Dragoste amara 120 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
21:00 | Speranta si mandrie 135 min
|
23:15 | Trei surori S3 60 min
|
00:15 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:15 | Flori insangerate S2 105 min
|
03:00 | Leylifer 135 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|