Operaţia constă în efectuarea unei incizii cu o lungime de 3 - 4 centimetri pe pielea acoperită de păr în zona dintre ureche şi tâmplă, spune profesorul Patrick Byrne, de la facultea de medicină din cadrul Universităţii Johns Hopkins din Baltimore, Maryland, autorul intervenţiilor chirurgicale.
Tendonul care leagă muşchiul temporal de maxilar este secţionat şi întins orizontal cu 3 - 4 centimetri, după care este legat la rândul lui de muşchii bucali. Înainte şi după intervenţia chirurgicală pacientul urmează o fizioterapie intensivă, destinată să tonifieze muşchii.
Cei şapte pacienţi "s-au declarat satisfăcuţi" de rezultate, fiiind capabili după intervenţia chirurgicală să se alimenteze, să vorbească şi să zâmbească, spun autorii acestei noi tehnici.
Restabilirea supleţii şi expresiei unui chip paralizat este una dintre marile provocări ale chirurgiei estetice de astăzi, a precizat Byrne. Dar nu există o procedură ideală pentru restabilirea totală a funcţiilor faciale, a continuat acesta, pentru că fiecare caz de paralizie este unic.
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:00 | Fructul oprit 45 min
|
| 00:45 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 02:30 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 03:30 | Drumul catre Soare 45 min
|
| 04:15 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|