Actriţa Itatí Cantoral din telenovela “Văduva Blanco” s-a logodit

Actriţa Itatí Cantoral din telenovela “Văduva Blanco” s-a logodit
Data publicarii: 10 August 2007

Itatí Cantoral, protagonista telenovelei “Văduva Blanco” ce va fi difuzată ACASĂ din această toamnă, s-a logodit cu Carlos Alberto Cruz, coordonatorul de producţie al acestui proiect. Evenimentul a avut loc, pe 31 iulie, la Miami, în cadrul unei petreceri restrânse pentru prietenii şi familiile celor doi îndrăgostiţi.

Cei doi s-au cunoscut şi s-au împrietenit în timpul filmărilor pentru telenovela “Văduva Blanco”, iar de câteva săptămâni locuiesc împreună într-un apartament din Miami.

“Vreau să-ţi mulţumesc pentru că m-ai făcut să cred din nou în iubire şi îţi dăruiesc acest inel din partea mea şi a celor doi fii ai mei, Eduardo şi Roberto”, i-a declarat actriţa lui Carlos în timpul ceremoniei. La rândul său, acesta a rostit următoarele cuvinte: “Acest inel simbolizează dragostea mea şi sper ca ceea ce simţim să se reflecte într-o viaţă şi un cămin minunate”

Itatí are doi gemeni, Eduardo şi Roberto, în vârstă de 7 ani, cu actorul Eduardo Santamarina cu care a fost căsătorită.

Cei doi logodnici vor să se căsătorească în viitorul apropiat şi să se mute la Los Angeles, împreună cu cei doi gemeni.

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2026
    30 min
    09:30 iBani - Acasa primavara 2026
    30 min
    10:00 Comoara inimii
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Inima alege
    120 min
    23:30 Inima nu minte
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    105 min
    02:15 Pariu cu destinul
    120 min
    04:15 Inima alege
    105 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies