Aflată pe primul loc în sondajul “Care este vedeta voastră preferată?” pe site-ul www.protvintl.ro, Adela a fost votată de 3610 români din toată lumea şi a fost prima invitată a acestui sezon.
Însă, pe lângă acest motiv, a mai existat unul, pe cât de haios, pe atât de inedit. Vedeta ACASĂ a fost muza Danei, atunci când aceasta se gândea să aducă în emisiunea “Români unul şi unul“ o noutate a acestui sezon.
"Suntem prietene de aproape un an şi nu îmi venea să cred că Adela considera că a fi ambidextru, a spune imediat cuvinte de la coadă la cap şi a-ţi da seama în mai puţin de 3 secunde câte litere sunt într-o frază, sunt lucruri obişnuite, pe care le face orice om. Aşa m-am gândit că ar fi foarte interesant să dezvăluim în emisiune ce talente au românii şi am invitat-o pe Adela să ne facă o demonstraţie", povesteşte Dana Rogoz, care împlineşte tot pe 14 februarie un an de când prezintă "De Suflet" pentru românii de pretutindeni, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:30.
Adela Popescu i-a uimit pe toţi cei aflaţi în platoul de filmare când repeta imediat pe invers orice cuvânt spus de cei aflaţi de faţă, când putea spune cu mare acurateţe câte litere sunt în frazele citite de Dana dintr-o carte, dar mai aless în final, când a început să scrie citeţ, cu ambele mâini, în acelaşi timp, cuvinte normale şi aceleaşi cuvinte scrise invers.
Dana, în schimb a stârnit hohote de râs în momentul în care a făcut şi ea o demonstraţie de scriere imediat sub textul Adelei, iar în partea stângă a foii nu a ieşit decât o vagă mâzgăleală fără sens.
Cele două prietene au stat de vorbă, l-au ascultat pe Cătălin Josan, care a cântat două melodii, respectiv "Stop", cu care a participat la preselecţia pentru Eurovision şi "Vrei nu vrei", iar după ce s-a terminat emisiunea, repetiţiile de scriere în dublu sens au continuat. Deşi Dana nu a reuşit să înregistrestreze performanţe mai mari ca prima dată, Cătălin a demonstrat că este pe drumul cel bun şi cu puţin exerciţiu ar putea să devină ambidextru.
Adela Popescu şi Dana Rogoz pot fi admirate ACASĂ în rolurile Lia şi Ingrid din comedia romantică "Îngeraşii".
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Iubitul meu, printul 120 min
|
12:00 | Secretul meu 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Mama 120 min
|
20:00 | State de Romania 120 min
|
22:00 | Iubire si razbunare 120 min
|
00:00 | Gustul infrangerii 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
02:00 | Mama 120 min
|
04:00 | Iubitul meu, printul 105 min
|
05:45 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|