Adela Popescu este la câţiva “paşi” distanţă de finalizarea noului album!

Adela Popescu este la câţiva “paşi” distanţă de finalizarea noului album!
Data publicarii: 21 Ianuarie 2008

Adela este pe ultima sută de metri cu înregistrarea celui de-al treilea album din carieră! Sunt ultimele zile în care tânăra artistă lucrează cu Ionuţ Radu, Cornel Ilie şi Lauenţiu Duţă pentru acest material discografic care va fi lansat pe piaţă, împreună cu MediaPro Music, la sfârşitul lunii ianuarie.

Cu puţin timp înaintea sărbătorilor de iarnă, îndrăgita artistă Adela Popescu a reintrat în studio unde a stat mai multe ore pe zi pentru a înregistra piesele care vor fi incluse pe viitorul album.

Munca la noul material o entuziasmează foarte mult pe artistă şi speră ca publicul să îl primescă la fel de bine ca şi pe cele precedente, albume premiate deja cu câte un Disc de Aur.

De această dată, artista s-a implicat mult mai mult în realizarea pieselor despre care spune că o reprezintă în totalitate.

“Sunt într-o perioadă foarte bună din viaţa mea şi cred că toată energia mea pozitivă se va transmite în piesele de pe noul album. M-am implicat mult în realizarea melodiilor pntru că mi-am dorit să mă reprezinte şi să mă arate aşa cum sunt eu acum”, a declarat Adela.

Realizat împreună cu Acasă Music/MediaPro Music, viitorul album al Adelei îi va bucura pe toţi cei care aşteptau veşti noi de la tânăra artistă.

 

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    08:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:00 Domenica
    60 min
    10:00 Iubirea din mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Domenica
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Adevar ascuns
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Rosalinda
    45 min
    00:45 Domenica
    60 min
    01:45 Speranta si mandrie
    210 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies