Din fercire acest lucru nu s-a intamplat si in cazul lui Mike, un barbat in varsta de 29 de ani care ajunsese sa cantareasca nici mai mult nici mai putin de 210 kilograme. In urma cu 18 luni cand obezitatea morbida ajunsese sa il izoleze, tanarul a recurs si el la suicid, dar faptul ca viata i-a fost salvata a fost punctul de plecare pentru o noua viata.
Acum, in varsta de 31 de ani, Mike se foloseste de experienta prin care a trecut pentru a nu-i lasa pe altii sa sufere la fel ca el. Pe vremea cand ajunsese sa-si comande batura pe internet si sa bea o sticla de whisky pe seara, adica aproximativ 3000 de calorii numai din alcool, barbatul statea numai in casa si se uita la televizor si pe internet.
Cele 210 kilograme l-au facut prizonier intre cei 4 pereti ai camerei sale, iar slujbele bine platite pe care le avusese erau doar amintiri. Cand a ajuns sa nu se mai suporte si sa-si urasca corpul, Mike a inceput sa faca exercitii fizice in casa si sa apeleze la mese echilibrate si, mai mult decat atat, primul lucru pe care l-a facut a fost sa nu ma bea.
La 115 kilograme, si-a dat seama ca pielea in exces trebuia eliminata asa ca a apelat la operatie, dar nici acest lucru nu l-a multumit. A inceput sa mearga la sala, iar acum ca si-a recapatat increderea de sine este instructor intr-o sala de fitness si ii ajuta pe cei care au probleme cu kilogramele sa nu se dea batuti si sa lupte pentru corpul si viata lor.
Mike este numit Mr. Muscle si a reusit chiar sa-si fac o prietena, lucru la care nu mai indraznea sa viseze pe vremea cand era prizonierul propriului corp.
Sursa foto:dailymail.com
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|