Alexandra Dinu si regizorii de la “Doctori de mame”, invitati la “Povestiri de noapte"

Alexandra Dinu si regizorii de la “Doctori de mame”, invitati la “Povestiri de noapte
Data publicarii: 06 Octombrie 2008

Alexandra Dinu şi regizorii serialului “Doctori de mame” au fost invitaţi în ediţia specială a emisiunii “Poveştiri de noapte”, difuzată ACASĂ, marţi, 7 octombrie, de la ora 22:00.

 Actriţa a venit direct din Italia, special pentru a povesti cum a fost să filmeze la “Doctori de mame”, o producţie Promance, companie a MediaPro Pictures, care va avea marea premieră ACASĂ pe 19 octombrie, de la ora 19:30.

Alexandra a venit în platoul “Poveştirilor de noapte” ca să le vorbească telespectatorilor despre rolul său din serialul “Doctori de mame”. Frumoasa actriţă este primul “special guest star” din serial, unde interpretează un personaj dramatic, o femeie însărcinată în ultimele luni, rol care i-a adus aminte de sarcina sa cu Mario: “Am venit luni din Italia special pentru a fi alături de colegii mei de la “Doctori de mame” înainte de lansarea acestui proiect. Deşi a fost o scurtă colaborare, am fost foarte entuziasmată, mi-a plăcut foarte mult ce am filmat”, mărturiseşte Alexandra.

În platoul “Poveştirilor de noapte” au mai fost prezenţi şi regizorii care lucrează la acest proiect, britanicii Craig Lines şi Shani Grewal, împreună cu românul Peter Kerek.

Cei patru invitaţi au vorbit despre acest proiect ambiţios, un serial despre oameni şi viaţă, “Doctori de mame”, care începe din 19 octombrie, în fiecare duminică, de la ora 19:30, ACASĂ.

 

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    08:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Domenica
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Adevar ascuns
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Iubirea din mine
    60 min
    01:00 Inimi de cenusa
    120 min
    03:00 Alaca - iubire si tradare
    105 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies