Alaturi de actorii Grupului PACT, Ana Maria a pus in scena o poveste de viata reala. „A fost o experienta inedita, am avut mari emotii mai ales ca era pentru prima data cand trebuia sa joc un rol pe o scena, in fata unui public. Le multumesc din suflet celor din grupul Pact pentru ca m-au adoptat in gasca lor, au avut incredere in mine si mi-au oferit ocazia de a-mi indeplini un vis si anume acela de a fi pe scena”, spune Ana Maria.
Pentru vedeta ACASA momentul in care spectatorii i-au aplaudat prestatia a fost unul extrem de emotionant, care i-a adus lacrimi in ochi. „Sentimentul pe care l-am trait in momentul in care spectatorii au inceput sa aplaude nu se compara cu absolut nimic, pur si simplu am inceput sa tremur. Sa urc pe o scena, sa joc un rol luat din viata reala a fost o traire minunata”, marturiseste Ana Maria Gheorghe.
Impresionanta de reactia publicului si multumita de jocul ei actoricesc prezentatoarea rubricii „Vremea” de ACASA isi doreste sa repete experienta. „Numai cei care au urcat pe o scena si la final au simtit din sala aprecierea publicului pot intelege pe deplin sentimentele pe care le traiesti. Acum ii inteleg pe marii nostri actori care spun ca aplauzele ii hranesc si le aduc bucurie in viata. Cu siguranta e doar un inceput de drum si nu voi spune nu oricarei oferte de a urca din nou pe scena, intr-o piesa de teatru”, spune vedeta ACASA.
Dincolo de experienta sa actoriceasca Ana Maria Gheorghe poate fi urmarita in fiecare zi, de la 16.25, ACASA, unde prezinta rubrica „Vremea”.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Clubul dragostei: Sydney 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Clubul dragostei: Nicole 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Pariu cu destinul 105 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Clubul dragostei: Nicole 90 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|