Angélica Rivera îşi împarte timpul între agave şi familie

Angélica Rivera îşi împarte timpul între agave şi familie
Data publicarii: 12 Iulie 2007

Angélica s-a născut şi a trăit în metropola Ciudad de Mexico şi a avut ca preocupări modeling-ul şi actoria. Viaţa la ţară îi era străină actriţei până când a început să se pregătească pentru a o interpreta pe Gaviota.

"Pentru acest rol, am învăţat să ar pământul şi m-am familiarizat cu obiceiurile satului 'Tequila' unde filmăm aproximativ 18 sau 19 ore pe zi. A trebuit inclusiv să învăţ dansurile localnicilor şi să aflu tot ceea ce ţine de producţia de tequila şi de cultura agavelor”, a declarat protagonista telenovelei "Tequila cu suflet de femeie".

Totuşi, în ciuda acestor diferenţe majore, Angélica a găsit asemănări importante cu personajul pe care îl interpretează prin faptul că e spontană, curajoasă, că nu calcă pe cadavre pentru a obţine ce vrea. “Mi s-a părut amuzant că avem în comun şi modul rapid în care merge, vorbeşte şi gesticulează”, spune actriţa.

În ceea ce priveşte viaţa personală, Angélica a divorţat de curând de soţul ei, producătorul José Alberto Castro, fratele actriţei Veronica Castro. Cei doi au împreună trei fete, pe Angelica Sofia, Fernanda şi pe Regina.

După divorţ, Angélica a hotărât că este foarte important pentru fete să petreacă mai mult timp cu ele, să le ajute să treacă mai uşor peste acest episod din viaţa lor. În consecinţă, actriţa a decis să nu se mai implice în mai multe proiecte deodată şi să-şi împartă timpul doar între filmările la telenovela “Tequila cu suflet de femeie” şi familie.

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    08:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:00 Domenica
    60 min
    10:00 Iubirea din mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Domenica
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Adevar ascuns
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Rosalinda
    60 min
    01:00 Domenica
    60 min
    02:00 Speranta si mandrie
    135 min
    04:15 Un destin la rascruce
    60 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies